În direct la Telekom Sport, Mihai Stoica (56 de ani) a confirmat declaraţiile lui Constantin Budescu, care a anunţat după victoria cu FC Botoşani (3-1) că poate pleca oricând de la FCSB. "Budi" are o clauză specială în contract, conform căreia poate pleca în orice moment doreşte, cu condiţia să fie perioadă de mercato.
"Poate să plece în orice perioadă de transferuri, liber!". Mihai Stoica a confirmat informaţia divulgată de Budescu din contractul cu FCSB
Budescu a fost unul dintre artizanii revenirii FCSB în meciul cu FC Botoşani, 3-1 pe Arena Naţională, după ce a pasat decisiv la golul prin care Ianis Stoica a făcut 2-1, în minutul 83. "Budi" a mai realizat şi alte lucruri importante, iar la finalul meciului, în contextul criticilor şi speculaţiilor despre viitorul său, acesta a dezvăluit că are o clauză specială în contract.
Clauză confirmată şi de Mihai Stoica, în direct la Telekom Sport. Managerul FCSB a spus că Budescu poate pleca în orice perioadă de transferuri, liber de contract. Mai mult, expertul Telekom Sport a spus că între Budescu şi FCSB există o relaţie specială, dar şi că nu crede că va merge la Petrolul, cel puţin nu acum.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"El a semnat, poate în orice perioadă de transferuri să plece. Liber, pleacă el. Nu, clubul nu poate să-l dea afară. Relaţia pe care o avem noi cu Budescu, nu poţi să faci uz, chiar dacă ar fi o clauză. Dacă ne punem la masă şi hotărâm de comun acord că trebuie să plece, pleacă. Nu-l simt că vrea să plece. Nu-l văd pe "Budi" plecând acum", a spus Mihai Stoica, la Telekom Sport.
Budescu, răspuns pentru Gigi Becali după ce patronul l-a criticat: ”Ştiţi că el vorbeşte pe la televizor”
Budescu a fost introdus pe teren în minutul 59, iar fotbalistul a oferit o pasă de gol la reuşita de 2-1 a lui Ianis Stoica. Becali l-a criticat în ultima vreme pe mijlocaşul român, iar Budescu a recunoscut că a avut o discuţie cu el, recent, iar patronul a fost total schimbat. Mai mult decât atât, el a vorbit despre plecarea lui Iordănescu.
"Critici? La câteva zile a spus altceva şi tot aşa. Ştiţi că el vorbeşte pe la televizor, dar nu avem ce face. Noi trebuie să ne vedem de treaba noastră aici. Să obţinem cât mai multe victorii. Să facem cât mai multe puncte. Chiar ne-am văzut, a fost şi pe bază şi a avut cu totul altă discuţie. Nu numai cu mine, cu toţi jucătorii. Era total opus faţă de cum îl vedeţi dumneavoastră la televizor.
E o alegere a antrenorului să nu fiu titular. Noi trebuie să ne vedem de treabă şi cum am mai spus, la final, trebuie să ne uităm la rezultate. Dacă am câştigat în această seară, nu înseamnă că ce s-a făcut a fost foarte bine", a spus Constantin Budescu.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: mihai stoica, fcsb, budescu, clauza