Consiliul Director al ACSM Politehnica Iaşi a decis, marţi, să acorde vot de încredere antrenorului principal Nicolo Napoli, staff-ului şi echipei în vederea îndeplinirii obiectivului: menţinerea în Liga 1.
De asemenea, Consiliul Director a discutat cu atacantul Andrei Cristea, îndepărtat de la echipă, care va rămâne la dispoziţia clubului până la expirarea contractului.
"Consiliul Director al ACSM Politehnica Iaşi s-a întâlnit marţi, 04.05.2021, cu Andrei Cristea, iar în urma discuţiei purtate cu el a hotărât ca jucătorul să rămână la dispoziţia clubului până la expirarea contractului. De asemenea, Consiliul Director îşi cere scuze pentru o formulare nefericită a unuia dintre membrii săi la adresa jucătorului Andrei Cristea!
Tot marţi, Consiliul Director a hotărât următoarele:
- acordarea unui vot de încredere antrenorului principal Nicolo Napoli, staff-ului şi echipei în vederea îndeplinirii obiectivului: menţinerea în Liga 1;
- împuternicirea dlui. Bucu Ioan de a semna acte adiţionale la contractele jucătorilor pentru acordarea unei prime de realizare a obiectivului", a anunţat Poli Iaşi.
Poli Iaşi este pe ultimul loc în play-out, cu doar 17 puncte, iar miercuri va juca pe teren propriu cu Dinamo, în etapa a VI-a.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: poli iasi, nicolo napoli, antrenor, comunicat, andrei cristea