Clubul de fotbal Politehnica Iaşi, care activează în liga secundă, a decis să nu-i mai prelungească contractul antrenorului Costel Enache pentru următorul sezon.
Decizia despărţirii de antrenorul Costel Enache a fost luată de conducerea clubului Politehnica Iaşi, la finalul ultimului meci câştigat cu 3-1 în faţa echipei Poli Timişoara.
"Îi mulţumesc încă o dată lui Costel că a acceptat să preia conducerea tehnică a Politehnicii într-un moment atât de greu cum a fost în vara anului trecut. Nu a fost uşor acest sezon pentru niciunul dintre noi, cei implicaţi în viaţa clubului. Îi doresc mult succes lui Costel şi sunt convins că vom rămâne prieteni îndiferent de drumul pe care el îl va urma", a declarat Florin Briaur, managerul executiv al clubului CSM Politehnica Iaşi.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Costel Enache a semnat contractul pentru un sezon cu Poli Iaşi în vara anului trecut. Echipa ieşeană a încheiat campionatul ligii secunde pe locul al patrulea în Grupa A Playout, cu 36 de puncte.
Potrivit conducerii clubului, s-au încheiat şi contractele altor membri ai staff-ului tehnic, respectiv secundul Adrian Senin, antrenorul portarilor Costi Bădan şi preparatorul fizic Alessandro Cittadino.
Până la găsirea unui nou antrenor, componenţii lotului Politehnicii Iaşi vor continua antrenamentele până pe 20 mai sub comanda unui staff tehnic interimar format din Mugurel Cornăţeanu, Cristian Ungureanu, Cezar Honceriu şi Ioan Câmpeanu. Pentru sezonul următor, clubul ieşean are ca obiectiv promovarea în prima ligă de fotbal.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: costel enache, poli iasi, contract