You are here:

Poli Iaşi şi FC Botoşani joacă în această seară în derby-ul Moldovei, apoi cei doi antrenori îşi vor da demisia!

Poli Iaşi şi FC Botoşani joacă în această seară în derby-ul Moldovei, apoi cei doi antrenori îşi vor da demisia!

Fotbal

Comentarii

Runda finală a ediţiei 2018/2019 programează la Iaşi derby-ul Moldovei dintre Poli şi FC Botoşani, două echipe care au oferit meciuri spectaculoase de fiecare dată când au fost faţă-n faţă.

Flavius Stoican nu va mai fi antrenorul lui Poli Iaşi în sezonul următor. Anunţul oficial a fost făcut ieri, într-o conferinţă de presă. „Am petrecut doi ani frumoşi aici. Doi ani cu bune şi cu rele. Doi ani pe care nu-i voi uita niciodată. Am reuşit o performanţă uriaşă. Vreau să le mulţumesc tuturor celor alături de care am lucrat”. Conducerea clubului moldovean i-a propus un nou contract valabil pe două sezoane, însă în condiţii financiare mai modeste decât cel actual, dar antrenorul a refuzat.

De partea celalaltă, Liviu Ciobotariu, 48 de ani, nu va mai continua la FC Botoşani şi din sezonul viitor. Românul va alege din nou drumul străinătăţii, urmând să fie instalat pe banca naţionalei Libanului. Asociaţia de Fotbal din Liban a schimbat întreg staff-ul tehnic. Astfel, Ciobi va fi secondat de către Jamal Taha, în timp ce Wahid Fattal va fi antrenor cu portarii. Noul staff al naţionalei Libanului va fi anunţat însă săptămâna viitoare.

Flavius Stoican (născut pe 24 noiembrie 1976) a debutat ca antrenor în Liga 1 pe banca lui Dinamo pe 29 septembrie 2013, Oţelul - Dinamo 1-2. Au urmat pe prima scenă FC Voluntari (2015/2016), Pandurii (2016/2017) şi CSM Poli Iaşi (instalat în iunie 2017), alături de care a izbutit calificarea în play-off-ul ediţiei precedente, gruparea din Copou fiind şi singura echipă din zona Moldovei ajunsă în această fază a competiţiei. În total, 149 jocuri - 52 victorii - 35 remize - 62 înfrângeri.

Locul 4 cu Dinamo la finele ediţiei 2013/2014 a fost cea mai bună clasare din carieră în Liga 1.

Liviu Ciobotariu (născut 26 martie 1971) a bifat 136 de meciuri pe prima scenă la opt echipe: FC Naţional 2006/2007, CS Otopeni 2008/2009, Pandurii 2009/2010, Dinamo 2011/2012, CSM Poli Iaşi 2012/2013, SC Vaslui 2013/2014, ASA Tg. Mureş 2014/2015, FC Botoşani 2018/2019, dintre care 59 s-au terminat cu victorii şi 28 la egalitate.

Locul 2 cu ASA Tg. Mureş la finele ediţiei 2014/2015 a fost cea mai bună clasare din cariera de antrenor.

Afla mai multe despre: iasi 

viewscnt
Articole similare