Politehnica Timişoara îşi continuă campania de întărire după promovarea în Liga 2. Clubul aduce mai mulţi jucători cu experienţă în Superligă şi stabileşte un obiectiv clar pentru sezonul următor.
Politehnica Timişoara continuă campania de întărire după promovarea în Liga 2, iar clubul a reuşit un nou transfer important pentru noul sezon. Stephan Drăghici, în vârstă de 28 de ani şi fost căpitan al Stelei, a semnat cu formaţia bănăţeană, care îşi propune accederea în Superligă în stagiunea viitoare.
La nivelul SuperLigii are 82 de partide jucate şi două goluri marcate. Iar în Liga 2 are în total 131 de meciuri jucate şi nouă goluri înscrise. A fost de asemenea internaţional de juniori U18, U19 şi de tineret al României.
„Am venit cu gânduri frumoase, vreau să ajut echipa să îşi atingă toate obiectivele propuse în sezonul următor şi sperăm să-i facem fericiţi pe suporteri. Ştiu că sunt fani minunaţi. Din ce am vorbit cu conducerea am înţeles că e un proiect frumos şi că se vor lucruri mari. Dintre colegi îl ştiu mai bine din postura de adversar pe Călin Toma. L-am întâlnit de asemenea ca antrenor la adversari pe Dan Alexa. Abia aştept să joc la Timişoara!”
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În paralel, clubul din Timişoara îşi consolidează şi structura din spatele echipei. Fostul internaţional Iosif Rotariu a revenit oficial în departamentul de scouting al clubului, poziţie pe care a mai ocupat-o între februarie 2022 şi iunie 2024.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
În noua sa funcţie, Rotariu va colabora cu Florin Bătrânu şi cu ceilalţi membri ai departamentului de scouting, Alex Pilder şi Victor Socolov, în procesul de identificare a jucătorilor pentru sezonul următor.
“Mă bucur că voi lucra în acest departament pentru Poli. E un lucru pe care l-am mai făcut şi pe care ştiu să-l fac. Mi-a făcut mare plăcere să fiu la departamentul de scouting al lui Gică Hagi, am o experienţă foarte mare, am lucrat foarte mulţi ani în acest domeniu. Am şi adus câţiva jucători care au ajuns să joace la nivel de Liga I, am fost prin toată ţara. Voi colabora cu Florin Bătrânu, cu care mă înţeleg foarte bine.
Cu el am mai colaborat în perioada Poli II, în acea generaţie cu Luchin, Axente… Sunt cei doi băieţi care lucrează pe partea de statistică, pe partea tehnică, şi care este esenţială în a alege jucătorii de perspectivă. Ei se vor ocupa de toate datele tehnice, de monitorizare a jucătorilor. Iar eu voi merge personal să-i văd, împreună cu Florin."
Stephan Drăghici devine al treilea nume greu adus în această vară, după Artean şi Chiţu
Aurelian Chiţu (35 ani) a semnat cu Politehnica Timişoara. Are în total 318 meciuri în SuperLiga României, unde a marcat 61 de goluri. La care se adaugă două goluri pentru FCU Craiova 1948 într-o dublă pentru calificarea în preliminariile Conference League.
A înscris un gol şi a avut un assist în trei meciuri din grupele Europa League în tricoul Astrei, competiţie în preliminariile căreia a evoluat în trei rânduri pentru FCV Farul. Cu dobrogenii are şi două partide în preliminariile Champions League.
Andrei “Bebe” Artean (32 ani) este şi el noul jucător al Politehnicii Timişoara! În stagiunea 2023-24 a evoluat în Cipru, pentru Apollon Limassol, apoi a revenit în ţară, la Cluj. Mai întâi în tricoul celor de la CFR Cluj, contribuind la câştigarea Cupei României din sezonul 2024-25. Apoi, din ianuarie 2025 a fost jucătorul Universităţii Cluj, fiind actualmente vicecampion al României.
- Citește și
- Întrebat de ce a plecat Kopic de la Dinamo, Nicolescu a dezvăluit două schimbări pe care vrea să le vadă: “Faţă de ce s-a întâmplat anul ăsta”
- De la Petrolul la visul suprem! Portarul din Superligă ţinteşte marile cluburi şi echipa naţională | VIDEO
- Puştiul Craiovei, debut la naţionala lui Hagi! Vis împlinit în amicalul cu Georgia: "Nu am vrut să cred"
- Curaçao a învins cu 4-0, în faţa a 15.000 de spectatori, în ultimul meci dinaintea Cupei Mondiale 2026. Fanii au ieşit în stradă şi au sărbătorit | VIDEO
- “Am fost şocat”. Fotbalistul României a reacţionat după ce a aflat veştile de la clubul său din Superliga
- Argentina şi Brazilia au câştigat înaintea debutului la Cupa Mondială 2026! Cine au fost marcatorii în absenţa lui Messi, a lui Julian Alvarez şi a lui Neymar
- S-a retras la 24 de ani! Drama pe care o trăieşte fostul fotbalist de perspectivă de la FCSB: "Când am fost bun, mâncam şi pe gratis. Când eşti jos, nu te mai caută nimeni"
- Se pregăteşte revenirea în Europa! Coman, pe radarul cluburilor din Serie A
Afla mai multe despre: poli timişoara, liga 2, alexe, iosif rotariu, artean, chiţu







