Cu obiectivul de a se distanţa la 5 puncte de rivala Inter în fruntea clasamentului, AC Milan este nevoită să treacă de Fiorentina în partida de azi, formaţie care se luptă pentru locul 6. Jocul începe la ora 16:00, ora României.
AC Milan este în avantaj în lupta pentru titlu după eşecul lui Inter din meciul restant cu Bologna, terminat 2-1. Rossoneri sunt neînvinşi în campionat de mai bine de 12 etape, perioadă în care au învins-o şi pe Inter, scor 1-2, cât şi alte formaţii importante ale campionatului, precum Napoli, însă marea problemă a milanezilor este faptul că au cedat puncte importante în remize cu echipe din a doua parte a competiţiei, precum Salernitana, Udinese, Bologna sau Torino, rezultate ce pot dezavantaja în acest final de sezon.
Dacă nu ai inspiraţie când îşi pregăteşti biletele, Andrei Dumitru tipster te poate ajuta cu cele mai bune pronosticuri. În ceea ce priveşte meciurile pe teren propriu, AC Milan a avut o perioadă inconstantă spre sfârşit de an, atunci când pierduse într-un interval de 4 meciuri 3 dintre partidele de pe San Siro, ulterior evoluţiile bune să revină în partidele de acasă.
Pontul Zilei din 1 mai 2022. Meci cu miză între AC Milan şi Fiorentina
În cealaltă parte, Fiorentina se află înaintea jucării acestei etape la egalitate de puncte cu Lazio Roma, 56 la număr, şi la un punct de Atalanta, care pare să fi intrat într-o formă mai bună după victoria cu Venezia, scor 1-3, de acum 2 etape, cât şi egalul 4-4 cu Torino. Nu uita să încerci păreri Magic Jackpot, unul dintre cele mai noi site-uri de sloturi online din România.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Formaţia viola avusese o perioadă de o lună şi jumătate cu rezultate foarte bune în campionat, în care a strâns 14 puncte în 6 partide consecutive în care a fost neînvinsă, însă această formă bună s-a terminat odată cu eliminarea din Cupa Italiei împotriva celor de la Juventus, mai exact după manşa retur, încheiată 2-0. În ultimele 2 etape Fiorentina a fost învinsă de formaţii din partea de jos a clasamentului, Salernitana, scor 2-1, şi Udinese, scor 0-4.
Pontul Zilei din 1 mai 2022. Meci cu miză între AC Milan şi Fiorentina
Duelurile directe dintre AC Milan şi Fiorentina au oferit întotdeauna spectacol, meciurile fiind cu goluri multe de o parte şi de alta. Partida tur, disputată la Florenţa, a fost câştigată de gazde, după un meci de zile mari, încheiat 4-3. În 4 din ultimele 5 meciuri între cele două echipe au fost goluri de fiecare parte, iar partida din această după-amiază are o miză enormă atât pentru Milan, cât şi pentru Fiorentina, ambele având obiective diferite pe final de sezon.
PRONOSTIC: AC Milan – Fiorentina – GG @ 1.78
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: pontul zilei