Bernadette Szocs (29 de ani), una dintre jucătoarele din topul mondial al tenisului de masă, are apariţii spectaculoase atât la masa de joc, cât şi în afara sportului în care a obţinut performanţe. Multipla campioană europeană are grijă de imaginea sa, recunoaşte că nu poartă aceeaşi ţinută de mai multe ori, însă are grijă ca hainele pe care nu le mai foloseşte să nu reprezintă o risipă.
"Nu mă veţi vedea cu aceleaşi haine de trei ori". Gestul nobil pe care-l face Bernadette Szocs. Cum arată viaţa campioanei
Bernadette Szocs a încheiat 2024 pe locul al patrulea la Cupa Mondială, alături de echipa de tenis de masă a României. Clasată pe locul al 14-lea mondial la simplu, jucătoarea de la CSA Steaua Bucureşti este prima sportivă din Europa în ierarhia ITTF, în spatele sportivelor din Asia.
Sitlul de joc i-a adus recunoaştere în tenisul de masă, iar Bernadette Szocs vrea să-şi pună amprenta şi asupra apariţiilor pe care le are în afara sălii. Ea investeşte în imaginea sa, iar hainele pe care nu le mai poartă le trimite mereu spre persoanele care au nevoie de ajutor.
"Anul aceste am învăţat lucruri care m-au făcut mai puternică şi vor fi ani şi mai buni. În afară de Jocurile Olimpice, toate mi-au ieşit, aproape toate lucrurile s-au îndeplinit.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Mereu mi-a plăcut să fiu în pas cu moda, eleganţa, aş accepta o propunere să apar într-o revistă de beauty.
Toate ţinutele pe care le am le port o dată, maximum de două ori în viaţă, apoi le donez, le dau prietenelor mele sau le trimit spre orfelinat, de fiecare dată haine care arătă ca nepurtate. Făceam câte o geantă, le duceam acasă la părinţi şi ei le duceau.
Da, în ultima perioadă investesc mai mult, pentru că am grijă de imaginea mea şi, de fiecare dată, încerc ceva nou, îmi place să fiu creativă. Nu mă veţi vedea cu acelaşi lucru de trei ori, de două ori e posibil să se întâmple, dar poate la nişte evenimente diferite", a declarat Bernadette Szocs, pentru Orangesport.ro.
Galerie foto cu Bernadette Szocs
Bernadette Szocs: "Curtată sunt. Vreau să mai joc 10 ani de performanţă"
Sportiva de 29 de ani plănuieşte să mai joace la nivel înalt încă 10 ani, iar în perioada următoare îşi doreşte o binemeritată vacanţă.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
"Iubit nu am. Revelionul îl voi face cu nişte prieteni în străinătate, voi avea şi eu câteva zile libere, că în ultimii ani n-am avut o zi liberă şi acum cred că merit patru, cinci zile să mă odihnesc, să mă duc la căldură. Crăciunul va fi cu ai mei, că nu am stat în acest an cu ei.
Curtată sunt, bineînţeles, dar în momentul de faţă nu m-am gândit la o relaţie, că iubesc prea mult ce fac. Viaţa mea este sportul şi, până nu dau peste cineva care să înţeleagă că în prim-plan este tenisul de masă pentru mine... Niciodată nu am fost forţată să fac acest lucru, mereu am făcut sport din inimă şi am iubit sportul ăsta, că altfel ar fi foarte greu.
Galerie foto cu Bernadette Szocs
Patul meu e în avion, dar iubesc ce fac şi nu aş renunţa pentru nimic şi nimeni. Doresc să continui pentru mulţi ani, vreau să mai joc 10 ani de performanţă. După ce am văzut copiii mici de la Steaua din sală, mi-am dat seama că am o pasiune de a sta în sală să stau să le explic şi să le ofer din timpul meu. Poate mi-aş dori să fiu antrenoare personală, nu ştiu dacă aş mai vrea să călătoresc atât de mult, că toată viaţa am făcut asta. Nu ştiu dacă aş putea fi antrenoare de lot, dar niciodată să nu spui niciodată, că nu ştii ce-ţi rezervă viaţa", a mai spus multipla campioană din tenis de masă, Bernadette Szocs, pentru Orangesport.ro.
Afla mai multe despre: bernadette szocs, bernadette szocs tenis de masa, tenis de masa romania