Horaţiu Moldovan este portarul Rapidului, însă pentru o scurtă perioadă a fost legitimat şi la Sepsi Sf. Gheorghe.
Moldovan a fost înjurat tot meciul aseară şi a rămas cu un gust amar. După partida de la Sf. Gheorghe, portarul a fost întrebat de ce crede că suporterii l-au avut în vizor tot meciul.
Moldovan nu a stat pe gând şi a mărturisit: „Fanii m-au taxat tot meciul, dar aşa e aici. Nu le convine nimic! Când eram aici, nu le convenea că sunt român. Sunt 100% sigur! Altfel de ce m-au înjurat tot meciul?”.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Ce a spus despre Sepsi - Rapid:
„E un rezultat echitabil. Orice adversar are o şansă. Suntem o echipă mare şi toţi se mobilizează mai bine cu noi. Toată lumea ne ia în calcul după primele rezultate. Suntem aici, o să ne revenim! Nu cred că e o pasă proastă. Echipele mici se apără cu noi, dar nu şi astăzi pentru că Sepsi a şi atacat”.
- 450.000 de euro este cota lui Moldovan conform site-ului de specialitate Transfermarkt.com
La Sepsi, jucătorul nu a prins niciun minut în anul 2019. De la Sf. Gheorghe a plecat la UTA Arad, unde a jucat doar 4 meciuri, fiind rezerva lui Florin Iacob.
Mutarea câştigătoarea a fost în Giuleşti, unde Moldovan se simte bine şi este portarul titular. Portarul în vârstă de 23 de ani a ajuns la Rapid pe 6 ianuarie 2021, după ce în trecut a jucat pentru UTA Arad, Ripensia Timişoara, Sepsi OSK, CFR Cluj, Viitorul Târgu Jiu, CFR Cluj şi Hermannstadt.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: rapid, sepsi, horatiu moldovan