Portarul german al echipei FC Barcelona, Marc-André Ter Stegen, care suferă de dureri de spate, va fi supus unei intervenţii chirurgicale şi ar putea fi indisponibil timp de două luni.
"Ter Stegen va fi supus unei intervenţii chirurgicale în următoarele zile pentru a-şi trata durerile din zona lombară", a scris Barça într-un comunicat.
Clubul catalan, aflat în prezent pe locul 3 în La Liga, la patru puncte în spatele liderului Real Madrid, nu a dat niciun indiciu cu privire la indisponibilitatea sa. "Durata absenţei sale va depinde de evoluţia sa", a precizat gruparea.
Cu toate acestea, presa spaniolă sugerează că internaţionalul german de 31 de ani ar putea fi indisponibil până la două luni. "După discuţii intense cu echipa medicală a clubului şi cu diverşi experţi, am decis să mergem mai departe cu operaţia", a scris portarul pe contul său X (fost Twitter).
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Ter Stegen a jucat ultima dată un meci pe 12 noiembrie, în victoria cu 2-1 în faţa lui Alaves, în etapa a 13-a din La Liga.
Înlocuit în poarta catalanilor de Inaki Pena, el a lipsit de atunci de la două meciuri de campionat, un meci din Liga Campionilor şi două meciuri amicale pentru Germania, în cadrul pregătirilor pentru Euro-2024.
Ter Stegen a evoluat în 17 meciuri în acest sezon.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: barcelona