Fundaşul francez Ferland Mendy este cel mai nou transfer al Realului. Galacticii l-au prezentat oficial pe jucătorul pe care au plătit aproape 50 de milioane de euro lui Olympique Lyon.
Mendy a fost prezentat miercuri la Madrid şi, deşi nu s-a bucurat de acelaşi interes din parte fanilor ca în cazul lui Hazard, a fost şi el extrem de bine primit. Câteva mii de fani au venit pe Santiago Bernabeu să îl vadă pentru prima oară pe francez în tricoul Realului.
Înainte de a intra pe teren, Mendy a susţinut o conferinţă de presă, în care a vorbit şi despre un moment mai puţin ştiut din cariera sa. La 15 ani era să se lase de fotbal.
"Când aveam 15 ani a trebuit să fac o operaţie la şold. Mi-au spus că nu o să mai joc niciodată. Am fost în scaunul cu rotile o perioadă, apoi şapte sau opt luni am rămas în spital să mă recuperez, ca să încep să merg din nou. Iar acum joc pentru Real Madrid... este cu adevărat ceva incredibil.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Nu obişnuiesc să vorbesc despre greutăţile prin care am trecut. Mai degrabă mi-au dat ambiţia să ajung unde am ajuns astăzi. Nu m-am predat niciodată, am crezut tot timpul în visul meu, un vis care s-a îndeplinit acum, când fac parte din cel mai mare club din lume", a declarat Mendy la întâlnirea cu jurnaliştii spanioli.
În vârstă de 24 de ani, Ferland Mendy joacă pe postul de fundaş stânga, iar în ultimii doi ani a evoluat pentru Olympique Lyon. El fusese transferat de la Le Havre pentru 5 milioane de euro, iar doi ani mai târziu a fost vândut la Real pentru 48 de milioane de euro, cu clauze care pot duce suma de transfer la 55 de milioane.
În cei doi ani petrecuţi la Lyon, Mendy a jucat 79 de meciuri în toate competiţiile, în care a marcat trei goluri şi a dat 7 pase decisive.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ferland mandy, real madrid, transfer, prezentare