You are here:

Preliminarii Euro 2020 | Arbitrul Serghei Karasev din Rusia va conduce la centru partida Norvegia - România

Preliminarii Euro 2020 | Arbitrul Serghei Karasev din Rusia va conduce la centru partida Norvegia - România
Comentarii

Echipele naţionale de fotbal ale României şi Norvegiei se vor întâlni, vineri, 7 iunie, la Oslo, în preliminariile EURO 2020, iar UEFA a decis să-l delege pe centralul Serghei Karasev, din Rusia, pentru a oficia partida, în vârstă de 38 de ani.

Acesta şi-a ales şi brigada care îl va ajuta la meciul Norvegia - România. Asistenţi vor fi  Anton Averianov şi Aleksei Lunev, iar cel de-al patrulea oficial a fost ales Vitali Meshkov.
 
Serghei Karasev a mai condus de două ori naţionala României! Prima dată în preliminarii Campionatului European din 2012, când tricolorii au învins, în deplasare, pe 2 septembrie 2011, naţionala Luxemburgului, scor 2-0. Rusul a mai fost la centru şi la confruntarea de la Campionatul European din 2016 dintre România şi Elveţia.
 
Astăzi, tricolorii au o nouă şedinţă de pregătire, iar miercuri vor decola spre Oslo, acolo unde pe 7 iunie, de la ora locală 20:45 (21:45 în România), vor înfrunta naţionala Norvegiei. Pe 10 iunie vor mai disputa un meci în deplasare, cel din Malta, ora 21:45, în România.

Lotul convocat de Cosmin Contra pentru următoarele două partide este:

Portari: Ciprian Tătăruşanu (Nantes, 59/0), Silviu Lung (Kayserispor, 3/0), Ionuţ Radu (Genoa, 0/0)

Fundaşi: Romario Benzar (FCSB, 15/0), Cristian Săpunaru (Kayserispor, 34/0), Dragoş Grigore (Ludogorets, 35/0), Ionuţ Nedelcearu (FC Ufa, 3/0), Iulian Cristea (FCSB, 0/0), Alin Toşca (PAOK, 15/0), Nicuşor Bancu (U Craiova 1948 CS, 9/0)

Mijlocaşi: Alexandru Chipciu (Sparta Praga, 42/5), Dorin Rotariu (Astana, 9/1), Ciprian Deac (CFR Cluj, 19/4), Dennis Man (FCSB, 3/0), Tudor Băluţă (FC Viitorul, 4/0), Răzvan Marin (Standard Liege, 16/1), Paul Anton (Krylia Sovetov, 8/0), Alexandru Cicâldău (U Craiova 1948 CS, 4/0), Dan Nistor (Dinamo, 1/0), Alexandru Maxim (Mainz, 34/3), Gheorghe Grozav (Kisvárda FC, 27/5), Nicolae Stanciu (Al-Ahli, 30/10), Ianis Hagi (FC Viitorul, 3/0)

Atacanţi: Claudiu Keşeru (Ludogorets, 31/10), George Ţucudean (CFR Cluj, 9/3), George Puşcaş (Palermo, 6/2)

 

Afla mai multe despre: romania 

viewscnt
Articole similare