Eden Hazard, vedeta echipei naţionale de fotbal a Belgiei, a bifat selecţia cu numărul 100 pentru "Diavolii Roşii", în meciul câştigat cu 2-0, în deplasare, în faţa Ciprului, în Grupa I a preliminariilor Campionatului European de fotbal din 2020.
La 28 de ani, jucătorul echipei Chelsea Londra nu este însă cel mai titrat dintre jucătorii încă în activitate, deţinătorul recordului de selecţii la naţională fiind Jan Vertonghen cu 112. Ca şi predecesorii săi "centenari", Hazard a primit cu această ocazie cadou o şapcă.
"Ce voi face cu ea? Ea va sta într-o cutie, undeva în garajul meu, alături de trofeele mele. Eu nu acord nicio importanţă medaliilor", a spus Hazard înainte de meci.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Prima sa selecţie datează din 19 noiembrie 2008 la un meci cu Luxemburg, când selecţioner era Georges Leekens.
Hazard are 29 de goluri înscrise pentru reprezentativa Belgiei şi aproape tot atâtea pase decisive (26), ultimele sale realizări ale căpitanului "Diavolilor Roşii" fiind consemnate joia trecută când a înscris două goluri în meciul cu Rusia (3-1) şi duminică seara, când a marcat un gol în meciul cu Ciprul, din preliminariile EURO 2020.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
"Atât timp cât Eden va fi aici, Belgia poate realiza 'lucruri mari'", a afirmat selecţionerul Roberto Martinez.
Afla mai multe despre: hazard