You are here:

Premier League | Fulham - Ipswich Town 2-2, cu trei goluri din penalty

Premier League | Fulham - Ipswich Town 2-2, cu trei goluri din penalty

Premier League

Comentarii

Echipa engleză Ipswich Town a încheiat la egalitate duminică, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia londoneză Fulham, în etapa a 20-a din Premier League.

Oaspeţii au deschis scorul pe Craven Cottage prin Sam Szmodics, în minutul 38, şi au intrat cu avantaj la pauză. Gazdele au primit un penalti în partea secundă, pentru un fault al lui Sam Morsy (Ipswich Town) asupra lui Harry Wilson, iar Raul Jimenez a transformat în minutul 69, egalând. După numai două minute Timothy Castagne (Fulham) a comis şi el un fault în careu, asupra lui Liam Delap, s-a dictat penalti şi Delap şi-a readus echipa în avantaj.

S-a încheiat însă 2-2 pentru că Raul Jimenez a fost faultat în careu pe final de meci şi tot el a înscris din lovitura de la 11 metri, egalând la 2. Fulham – Ipswich Town s-a terminat 2-2  şi Fulham este pe locul 9, cu 30 de puncte, în timp ce Ipswich Town are 16 puncte şi ocupă poziţia a 18-a.

Afla mai multe despre: premier leaguefulhamipswich town 

viewscnt
Articole similare