Premier League le-a oferit fanilor un adevărat spectacol sâmbătă, în etapa a şasea a sezonului, cu o zi plină de dramatism şi răsturnări de situaţie.
Premieră în Premier League: opt goluri marcate în prelungiri într-o singură zi
În cele şapte meciuri disputate, s-au marcat 24 de goluri – o medie impresionantă de 3,5 goluri pe meci. Însă ceea ce a făcut această zi cu adevărat specială a fost numărul de goluri marcate după cele 90 de minute regulamentare.
Potrivit statisticienilor de la Opta, nu mai puţin de opt goluri au fost înscrise în minutele de prelungire – adică o treime din totalul golurilor zilei. Este un record istoric pentru Premier League, care nu mai cunoscuse până acum o astfel de avalanşă de goluri târzii într-o singură rundă.
Cel mai spectaculos meci al zilei s-a jucat pe stadionul Selhurst Park, acolo unde Crystal Palace a reuşit una dintre cele mai mari surprize ale weekendului: victoria cu 2-1 în faţa liderului Liverpool, graţie unui gol marcat de Eddie Nketiah în minutul 90+7.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Tot în prelungiri s-au scris finalurile dramatice şi în alte partide. Tottenham a smuls un punct in extremis în faţa celor de la Wolverhampton (1-1), după reuşita lui João Palhinha în minutul 90+4. La rândul său, Éli Junior Kroupi a egalat pentru Bournemouth în duelul cu Leeds (2-2), în minutul 90+3.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Pe Stamford Bridge, Brighton a dat lovitura pe final împotriva lui Chelsea. Maxim De Cuyper a înscris în minutul 90+2, iar Danny Welbeck a stabilit scorul final în minutul 90+10, într-un meci în care deznodământul părea a fi remiza.
Au existat şi goluri marcate târziu care nu au influenţat direct soarta meciului. De exemplu, Mathias Jensen a punctat în minutul 90+5 pentru Brentford, într-un meci deja controlat de echipa sa în faţa lui Manchester United (3-1). La fel şi Erling Haaland, autorul a două goluri în minutele 90 şi 90+3, care au completat victoria categorică a lui Manchester City cu 5-1 în faţa lui Burnley.
Cu doar şapte meciuri disputate din totalul de zece al etapei, este posibil ca acest record de goluri în prelungiri să fie doborât până luni seara, când vor avea loc ultimele trei partide ale rundei.
Afla mai multe despre: premier league