Clubul englez Brighton a expus marţi planurile de construcţie a unui stadion cu 10.000 de locuri, dedicat în întregime echipei sale feminine. Este primul club european care va face acest lucru.
Clubul Brighton doreşte să construiască un stadion pentru echipa sa feminină. Într-un comunicat publicat marţi, gruparea din sudul Angliei şi-a anunţat intenţia de a crea un stadion cu 10.000 de locuri chiar lângă stadionul Amex, stadionul echipei masculine (31.800 de locuri), de care va fi conectat printr-o pasarelă, cu scopul de a-l deschide „cel târziu până în sezonul 2030-2031”.
Potrivit clubului, acesta este „primul stadion din Marea Britanie şi Europa construit special pentru o echipă feminină” şi, totodată, „unul dintre cele trei astfel de stadioane din lume”, alături de arena CPKC, a echipei Kansas City Current (NWSL) şi de viitorul Denver Summit, care se aşteaptă să se deschidă în 2028.
Echipa feminină a clubului Brighton joacă meciurile de acasă pe stadionul Broadfield, din Crawley, care are o capacitate de 5.567 locuri.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În WSL, campionatul feminin al Angliei, unde Brighton este pe locul 6 din 12 echipe, mai multe formaţii s-au mutat treptat pe stadionul echipei masculine, precum Chelsea, a cărei echipă feminină se va muta pe Stamford Bridge începând cu sezonul viitor.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: brighton







