Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, marţi, majorarea cu 50% a premiilor sportivilor români care au obţinut performanţe la competiţiile internaţionale. Şeful Executivului a precizat că decizia va fi pusă în practică nu în şedinţa de Guvern de astăzi, ci la următoarea şedinţă, din cauza timpului prea scurt. Premierul a mai spus că ar fi vrut să facă acelaşi gest pentru toată lumea, dar în momentul de faţă bugetul atât permite şi a menţionat că speră ca performanţa să îi inspire să performeze din punct de vedere administrativ, să poată avea rezultate economice şi financiare mai bune.
Premierul Nicolae Ciucă le-a acordat, marţi, distincţii sportivilor din canotaj, tenis de masă, tenis de câmp, atletism, scrimă, judo, kaiac-canoe şi haltere, care au obţinut medalii la competiţiile internaţionale în ultima perioadă.
”Am avut o analiză la nivel guvernamental, am discutat împreună cu domnul secretar genrral, cu Ministerul Finanţelor şi am luat decizia ca în şedinţa de Guvern, nu cea de mâine, pentru că timpul este foarte scurt, ci în umătoarea, să majorăm premiile care vă sunt acordate prin Hotărârea de Guvern 1447/ 2007 cu 50%”, a spus premierul, în cadrul la ceremoniei de acordare a unor distincţii sportivilor români care au obţinut performanţe la competiţiile internaţionale.
Premierul a arătat că este un gest cât se poate de firesc, în baza resurselor pe care Guvernul le are.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Am făcut un gest pentru a recompensa meritul lui David Popovici, după 48 de ani, am fi vrut să facem acelaşi gest pentru toată lumea, în momentul de faţă bugetul atât ne permite şi sper ca, în funcţie de rezultate, performanţa să ne inspire şi pe noi şi să performăm din punct de vedere administrativ, să putem să avem rezultate economice şi financiare mai bune, să putem să asigurăm o recunoaştere pe măsura eforturilor dumneavoastră”, a spus premierul.
”Prezenţa noastră aici vi se datorează, se datorează eforturilor pe care le-aţi făcut, pasiunii şi devotamentului cu care v-aţi pregătit şi desigur rezultatelor pe care le-aţi obţinut. Prin rezultatele voastre, aţi reuşit să aduceţi bucurie şi emoţie pentru toţi românii, pentru că am văzut, din nou, drapelul ridicându-se la cel mai înalt nivel, pe catarg. Am ascultat cu toţii de acasă imnul României de mai multe ori şi, prin felul acesta, recunoaşterea pe care o meritaţi pe deplin cred că reprezintă felicitatea pe care noi astăzi vi-o adresăm în semn de apreciere şi consideraţie pentru ce aţi făcut pentru ţară”, le-a spus şeful Executivului sportivilor în cadrul ceremoniei.
Nicolae Ciucă a arătat că, de foarte multe ori se spune că sportivii sunt cei mai buni ambasadori ai României.
”Aşa este, datorită rezultatelor, ambiţiei şi eforturilor, reuşiţi să duceţi însemnele României pe toate continentele lumii. Ştim foarte bine că v-aţi pregătit în condiţii nu tocmai normale. În ultimii ani, criza pandemică a afectat şi domeniul sportiv şi, cu toate acestea, când probabil nimeni nu se mai aştepta să avem acest moment de satisfacţie şi mândrie naţională, voi aţi reuşit ca la competiţiile la care aţi participat să obţineţi rezultate deosebite”, a declarat Ciucă.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Premierul a arătat că ”tonul l-a dat David Popovici, în urmă cu o lună şi jumătate, când a reuşit, după 48 de ani, să obţină o performanţă remarcabilă.
”De asemenea, am reuşit după 20 de ani să obţinem şi o medalie la atletism, pe aceeaşi arenă, în capitala Bavariei. Am reuşit de asemenea să obţinem rezultate remarcabile la canoe, domnul Chirilă a fost absolut remarcabil”, a spus Nicolae Ciucă, amintind despre alte discipline precum canotaj, tenis de masă, cu rezultate deosebite, haltere, tenis de masă, tenis de câmp.
”Sunt discipline despre care în utima perioadă aproape că nu se mai vorbeşte. Prin ceea ce aţi reuşit să obţineţi la aceste competiţii sunt convins că veţi trezi din nou interesul şi atenţia ficăruia dintre noi, sper ca fiecare român să vă copieze exemplul, nu neapărat în performanţă dar să facă sport, ne ajută să fim mai sănătoşi, să putem să menţinem un spirit de echipă şi să respectăm atât reguli personale cât şi de competiţie”, a afirmat el.
Nicolae Ciucă a mai spus că a avut întâlniri cu preşedintele Comitetului Olimpic şi de fiecare dată a discutat problemele şi neajunsurile legate de partea administrativă care să asigure pregătirea pentru competiţii la cel mai înalt nivel.
”Sunt programe şi angajamente la nivel guvernamentale, al Comitetului olimpic, astfel încât să ridicăm nivelul infrastructurii sportive, atât la nivelul de Comitet, de federaţii precum şi la nivel de unităţi administrative. Sunt o serie întreagă de localităţi unde se inaugurează stadioane noi, săli de sport noi şi am văzut de asemenea echipe şi sportivi care au reuşit să se pregătească şi să atingem cel mai mare nivel de performanţă”, a afirmat Ciucă.
”Pentru toate acestea, în calitate de premier, nu pot decât să îmi asum în continuare decizia ca împreună cu Guvernul să găsim cele mai bune modalităţi pentru a putea să sprijinim toate aceste eforturi, pentru a crea cadrul necesar astfel încât tot ceea ce ţine de responsabilitatea noastră, a Comitetului Olimpic, să se concretizeze într-o infrastructură de pregătire mai bună şi nu în ultimul rând să continuăm acest dialog pentru ca stategia naţională pentru sport să fie agreată şi aprobată în cel mai scurt timp”, a completat premierul României.
Printre cei care au primit distincţii s-au numărat şi Cătălin Chirilă, medaliat cu aur la canoe simplu 1000 m şi bronz la canoe simplu 500 m la Campionatele Europene de la Munchen, dar şi Bernadette Szocs, campioană europeană la tenis de masă, la dublu.
Afla mai multe despre: nicolae ciuca, premiere sportivi romania