You are here:

PREMIUM | Când fotbalul era pentru toată lumea. Trei titluri în Anglia şi o finală de Cupa UEFA. ”Lupii” care încă mai urlă la lună

PREMIUM | Când fotbalul era pentru toată lumea. Trei titluri în Anglia şi o finală de Cupa UEFA. ”Lupii” care încă mai urlă la lunăgalerie foto

Premium

Comentarii

După şase sezoane grele, Wolverhampton a reuşit să revină în Premier League, la 60 de ani de când câştiga cel de-al treilea titlu de campioană a Angliei. Erau vremurile în care sportul rege era pentru toată lumea şi pasiunea învingea banii.

Acum au în buletin iscălit Wolverhampton Wanderers FC, dar tu s-ar putea să le zici Wolves. E mai scurt şi, ce crezi, le place şi lor. Totuşi, băieţii n-au pornit-o la drum cu numele ăsta. În 1877, aşadar acum 141 de ani, se înfiinţa St. Luke`s. Bazele au fost puse de John Baynton şi John Brodie, doi elevi ai Şcolii Bisericeşti Sf. Luke, din Blakenhall.

Pe 13 ianuarie 1877 se prind în hora primului meci. Un amical cu rezervele celor de la Stafford Road. Treaba e serioasă, iar doi ani mai târziu, ca să se întărească, bifează o unire cu echipa de cricket din oraş şi devin, oficial, Wolverhampton Wanderers FC. Se transformă într-un club profesionist, iar în 1888, la 11 ani distanţă de la înfiinţare, devine membru oficial în Football League, străbunicul Premier League-ului de azi.

64 DE SEZOANE ÎN PRIMA LIGĂ ŞI TREI TITLURI DE CAMPIOANĂ

Din 1888, de când englezii au dat drumul la joacă în fotbalul profesionist şi organizat în acelaşi timp, Wolverhampton a bifat 64 de sezoane consecutive pe prima scenă. În 1893 ridicau deasupra capului Cupa Angliei, iar primul titlul avea să vină mult mai târziu, în sezonul 1953-1954. Au generaţii bune, iar Anglia o recunoaşte din nou pe Wolves campioană pentru alte două sezoane la rând, în `58 şi `59.

La palmares se adaugă alte trei Cupe ale Angliei, care completează careul titlurilor în această competiţie, dar şi o performanţă pe care n-ai fi bănuit-o.

FINALISTĂ DE CUPA UEFA

În 1972, pe când finala de Cupa UEFA se disputa în două manşe, Wolverhampton avea să se bată pentru trofeul european cu o colegă de campionat. Trupa antrenată de Bill McGarry depăşeşte aşteptările şi e în ultimul act, acolo unde a dat peste Tottenham, rivalii din prima ligă engleză.

Până să ajungă să joace cu titlul pe masă, ”lupii” făceau victime importante pe traseu. Juventus şi Ferencvaros sunt lăsate acasă de Wolverhampton, iar finala e 100% a inventatorilor de fotbal.

Prima manşă se joacă pe Molineaux, cu aproape 40.000 de fani în tribune. Prima repriză s-a uitat prin arhivă, dar a doua parte e ţinută minte şi-acum de fanii celor de la Wanderers. Spurs deschide scorul prin Chivers, în minutul 57, dar gazdele fac 1-1 prin McCalliog, în minutul 72. Când totul se ducea spre remiză, acelaşi Chivers scutură aţele şi Tottenham se impune cu 2-1.

Returul de pe White Hart Lane are o primă repriză incendiară. Ocazii la ambele porţi, ratări uriaşe, dar şi două goluri, câte unul în fiecare poartă. 1-1 avea să fie şi scorul final, iar Wolverhampton a ratat şansa de a câştiga un trofeu european. De atunci, ”lupii” n-au mai reuşit nimic notabil.

S-au perindat printre ligi şi au fost doar de ”supravieţuire” prin Premier League. Acum, în 2018, la 60 de ani de la ultimul titlu, Wolves e din nou în Premier League. Chiar dacă nu mai sunt periculoşi, ”lupii” încă mai urlă la lună.

Un text de Alberto Boţoghină

Afla mai multe despre: wolverhamptonwolvespremier leaguepremiumeuro center 

viewscnt
Articole similare