PREMIUM

În urmă cu patru zile, a împlinit o jumătate de secol, iar alături de Lionel Messi este cel mai bun marcator din istoria selecţionatei argentiniene de fotbal. Profilului unei legende, care nu şi-a dorit niciodată să fie fotbalist de performanţă, dar care s-a trezit cu o statuie în Italia, şi pe care, mulţi iubitori ai fotbalului îl consideră, pe bună dreptate, unul dintre cei mai mari atacanţi din toate timpurile.

Puştiul care şi-a dorit în copilărie să fie mecanic auto a plecat dintr-un fotbal perfect neorganizat, aproape nesubvenţionat psihic, mental şi financiar, apoi a crescut, şi-a deschis larg braţele după fiecare gol, ne-a privit cu ochii săi blanzi, şi şi-a aruncat pletele-i blonde în vânt, pentru ca apoi să ne facă pentru totdeauna, ai săi. El este Gabriel Omar Batistuta, unul dintre fotbaliştii pe care dacă nu i-ai văzut încă jucând sau pe care, dacă întâmplător i-ai uitat, ai pierdut, temporar sau definitiv, o parte importantă din istoria fotbalului de mare calitate. Golurile sale rămân obiect de studiu şi astăzi, iar efectul lor ocupă lejer câteva biblioteci.

Puştiul care se visa mecanic auto: "Eu nu ştiu cât am să trăiesc..."

Povestea sa începe pe 1 februarie 1969, în Avellaneda, la 5 kilometri de Reconquista, provincia Santa Fe. Începe în acea zi de iarnă şi foarte probabil nu se va încheia niciodată. Prin ceea ce a făcut, prin ceea ce a arătat, prin ceea ce a lăsat în urma sa, Batigol este etern şi ne aparţine nouă, tuturor.

În Avellaneda şi Reconquista locuiesc undeva la 100 de mii de argentinieni. În acea zonă, în 1969, Gabriel a văzut lumina zilei, într-o casă îmbătrânita, se spune, pe o vreme mohorâtă. Cel mai mic membru al familiei Batistuta, fiul Gloriei Zilli şi al lui Omar, avea să devină unul dintre cei mai cunoscuţi şi iubiţi argentinieni din toate timpurile.

Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.

"Eu nu ştiu cât am să trăiesc" i-a transmis taică-su la 6 ani jumate. Bati era deja bărbat: "Gabi, vei fi capul familiei. Vei fi cel care-mi va lua locul, cel care trebuie să aducă pâinea acasă" i-a transmis Omar, fiului său.

Tatăl lui Batistuta era un hombre de campo sau un hombre de seis de la manana. Adică genul de om care se trezea dimineaţă la 6 şi muncea până seara, târziu, pe câmp. Un angajament pe care Gabriel l-a refuzat politicos. Nu i-ar fi plăcut să lucreze după un orar fix şi nu şi-ar fi dorit vreodată să aibă şefi. "Dacă mă doare capul sau mă simt rău, vreau să nu mă duc la muncă" îşi spunea puştiul în sinea sa. A fost momentul în care a pus pe hârtie primul plan adevărat al vieţii sale. Se visa mecanic auto, pentru că iubea maşinile. Şi a trecut la treabă.

Viitorul mare star al fotbalului argentinian, tipul care rupea deopotrivă inimile fanilor prin golurile sale, şi fanelor prin zâmbetul larg şi blând de la interviurile de după, a urmat o şcoală tehncă, sperând că-şi va urma chemare. A deprins astfel primele noţiuni de electromecanică, iar matematica pe care o iubea la acea vreme mai mult ca fotbalului, îl apropia de visul copilăriei sale: un atelier auto pe care să-l conducă împreună cu tatăl sau.

Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.

Cum a remarcat Marcelo Bielsa un puşti blond cu burtică, care alerga gâfâind: "Ce, am înnebunit? Mă apuc de fotbal acum?"

În timp ce-şi plănuia atent viitorul, printre motoare şi bujii, o selecţionată a celor de la Newell's a venit în Reconquista pentru a-şi căuta un adversar. Ar fi trebuit să joace cu o echipa regională, care n-a mai ajuns însă la acel meci. Aveau nevoie de antrenament, iar antrenorul Marcelo Bielsa a apelat la cunoştinţele sale din zonă pentru un meci şcoală improvizat.

Reconquista a adunat atunci 11 jucători de la Platense şi a câştigat acel amical cu 2-1. Partida amicală a început ca un meci de agăţat fete locale şi s-a transformat într-un fotbal dezgolit de pretenţii, similar cu jocul nemilos şi superb de pe plajele braziliene şi dintre blocurile din Avellaneda. Reqonquista a câştigat atunci, un trofeu mai mare decât Cupa Mondială, cu două izbucniri de furie şi credinţă fanatică ale unui puşti blond, de nici 18 ani, care nu doar că nu făcea fotbal zilnic, dar avea burtică şi alerga gâfâind. Gabriel Omar Batistuta s-a sculat în acel meci în picioare de pe podeaua anonimatului şi a început să alerge pe o linie pe care numai el o vedea, la capătul căreia scria cu litere de-o şchioapă: "nemurire". Ochiul aprig al lui Bielsa l-a remarcat aproape pe loc. Cel care avea să devină peste ani mentorul lui Pep Guardiola a simţit în acel fotbal desăvârşit şi enigmatic jucat pe maidan şi de care ne îndepărtăm azi, cu fiecare meci, cu fiecare exagerare care ne îndeamnă agresiv să vedem mult mai mult decât e de văzut, viitorul unui fotbalist uriaş. Bernardo Griffa, un scouter din Rosario a fost desemnat să se ocupe de restul.

"Grăsuţul" (Gordito), aşa cum îl striga şi îl strigă şi acum Marcelo Bielsa, nu şi-a propus şi nu-şi propunea sub nicio formă să facă fotbal de performanţă. În copilărie juca baschet, cu toate că-i atrăsese atenţia charisma inconfundabilă a lui Mario Kempes, un superstar al fotbalului mondial la acea vreme.

Dar Gabi, voia o viaţă liniştită, de mecanic auto, care să-i asigure lui, şi familiei sale, viitorul. În Requinquista, termeni ca "masă musculară", "acid lactic" sau "regenerativ" erau cvasi-necunoscuţi. "Grăsuţul" care iubea prăjiturile, ciocolata şi sticlă de Fanta de portocale avea să se lovească de toţi aceşti termeni în scurt timp.

Griffa a fost atât de impresionat de Gabriel şi de agresivitatea cu care Bielsa l-a cerut, încât a mers până la el acasă, i-a convins familia şi l-a luat cu el la Newell's Old Boys, una dintre formaţiile istorice ale Argentinei. Gabriel n-a vrut să plece: "Ce, am înnebunit? Mă apuc de fotbal acum? Am planurile mele tată!". Dar Griffa a fost convingător, iar situaţia financiară modestă a familiei l-a convins pe bătrânul Omar că fiul sau trebuie să facă fotbal de performanţă.

"Îi ascundea dulciurile în cantonament". Grăsuţul transformat în zeu

Aşa a ajuns Batistuta la Newell's, sub comanda lui Marcelo Bielsa, cel care avea să-i devină mai târziu şi antrenor la echipa naţională. Dar lucrurile nu au fost deloc uşoare pentru Batigol. Departe de casă, de familia lui şi de iubita sa Irina, dormind la stadion şi cu eterna sa problemă de greutate, progresul fotbalistului Gabriel Omar Batistuta a întârziat. La scurt timp a fost împrumutat la Deportivo Italiano, unde a prins curaj şi a reuşit să impresioneze.

Ulterior, sub conducerea lui Bielsa, Batistuta şi-a dat drumul la joc: "A fost omul care m-a învăţat să mă antrenez în zile ploioase. El este cel căruia îi datorez totul" mărturisea Bati în autobiografia sa. Marcelo, un "adelantado" al acelor vremuri, l-a învăţat pe Batistuta că fotbalul e, mai mult că oricând, un joc gândit la toate compartimentele, de la nutriţie la banca de rezerve."Îi ascundea dulciurile în cantonament şi îl premia, rar, cu câte o ciocolăţică dacă slăbea 1 kilogram pe săptămână. Batistuta, ştia că e păcălit, dar îl iubea şi respecta prea tare pe Marcelo" scrie Clarin. "Când Batistuta a slăbit 3 kilograme în 5 zile, Bielsa a fost atât de fericit, încât l-a aşteptat în vestiar cu un tort de ciocolată şi o sticlă de Fanta" mai scrie sursă citată.

Avându-l antrenor pe Bielsa, Batistuta s-a transformat. Atât pe teren, cât şi fizic. Şi a crescut atât de mult, încât între 1989 şi 1991 a îmbrăcat tricourile marilor rivale, River Plate şi Boca Juniors. Până când a debutat în naţională, iar după o Copa America bună, i-a cucerit pe oficialii Fiorentinei. Italia se pregătea din acel moment să intre în era Batigol. Dar...nu atât de rapid

Barcelona a vrut să i-l fure Fiorentinei! Cum a ratat Batistuta mutarea pe Camp Nou: "Cea mai mare eroare a carierei lui Cruyff"

Înainte să ajungă la Firenze, Gabriel Batistuta a fost la un pas să ajungă la FC Barcelona. Settimio Aloisio, personaj importat în fotbalul argentinian şi omul care l-a dus pe legendarul Diego Armando Maradona în Catalonia, a discutat personal transferul lui Batistuta pe Camp Nou.

Aloisio şi Josep Maria Minguella, fostul secund al lui Rinus Michels la Barca, s-au întâlnit la Hotelul Princesa Sofia din Barcelona şi au negociat în mare secret mutarea: "Va fi cel mai bun marcator din lume. Ascultă-mă Pep, fotbalul i se va închina în scurt timp" i-a transmis Settimio lui Minguella. Acesta a pus imediat mâna pe telefon şi i-a transmis preşedintelui Pep Nunez că vrea să-l aducă pe Batistuta.

Preşedintele a fost de acord, dar au convenit atunci că argentinianul trebuie urmărit. Delegaţia Barcelonei în frunte cu Nunez şi Cruyff a mers la Copa America pentru a-l urmări la lucru, dar Bati nu i-a convins. În plus, Barcelona putea avea doar doi jucători extracomunitari în lot şi mai marii catalanilor n-au crezut că Batistuta poate fi un plus faţă de ce aveau în 1991 la dispoziţie: "A fost cea mai mare eroare pe care a comis-o Cruyff la Barcelona. Poate şi singura. Dar a fost una majoră" scria cotidianul Sport, din Catalonia. Mario Cecchi Gori, preşedintele Fiorentinei n-a stat însă prea mult pe gânduri şi a acţionat imediat. Aşa a ajuns Batistuta la Fiorentina în 1991.

Italia, la picioarele zeului cu ochi blanzi şi plete în vânt

Ajuns în Italia, Batigol a devenit religie. Şi a făcut-o realmente uşor printr-o demonstraţie tipică pentru atacanţii supremi: goluri marcate după execuţii paralizante pentru martorii din teren şi din tribune.

La Firenze a bifat 333 de meciuri oficiale pentru "Viola" şi 207 goluri. Au fost 9 sezoane care au dat cel mai mare jucător din istoria Fiorentinei.

Încă 3 ani la Roma (care l-a cumpărat cu 30 de milioane de dolari, suma uriaşă la acea vreme, mai ales pentru un fotbalist de 31 de ani) cu 33 de goluri şi un ultim sezon la Inter Milano, înainte că Il Calcio să i se închine, într-adevăr, definitiv. 184 de goluri doar în Serie A, dintre care 152 pentru Fiorentina, 30 pentru AS Roma şi 2 pentru Internazionale Milano.

Adică o medie de 0.58 goluri pe meci! Şi un loc în Top 10 cei mai buni marcatori din istoria campionatului. Lângă Silvio Piola, Meazza, Altafini, Baggio, Nordahl sau Totti.

Ultimul său meci oficial l-a jucat în Qatar, pentru Al Arabi. Partida s-a încheiat cu un scor indiferent. Cine vrea îl poate caută în ziare, pe internet sau pe satelit. În teren, a fost vorba de altceva. Ceva deja inaccesibil fotbalului simplu.

Batigol ne-a spus atunci "Gracias por todo". Şi-a deschis larg braţele după încă un gol, ne-a privit cu ochii săi blanzi, apoi şi-a aruncat pletele-i blonde în vânt şi ne-a făcut definitiv, şi pentru totdeauna, ai săi. În urma să a rămas dorinţa arzătoare a microbiştilor de a mai prinde pe dreptunghiul verde măcar un atacant de un asemenea calibru. Par cuvinte mari? Nu sunt! Iar dovezile sunt lângă noi, televizate deja până la sat.

articol de Florin Codreanu

Galerie foto