Ianis Hagi (21 de ani) a avut impact imediat la Rangers, după ce a plecat sub formă de împrumut de la Genk. A marcat, a dat pase de gol şi i-a cucerit repede pe fani, lucru care i-a determinat pe jurnaliştii scoţieni să caute motivul pentru care mijlocaşul român n-a reuşit să se impună la campioana Belgiei. Genk a plătit patru milioane de euro pentru transferul lui Ianis de la Viitorul, în vară.
Genk l-a trimis pe Ianis Hagi sub formă de împrumut la Rangers pentru şase luni, iar românul s-a adaptat imediat. A dat randament şi i-a cucerit pe fani, care îl vor transferat definitiv. Presa din Belgia a făcut o analiză a mutărilor făcute de Genk în ultima perioadă de mercato. "De la Emond la bomba Hagi: ei sunt cei care au plecat din Jupiler League în această iarnă", este titlul materialului celor de la walfoot.be.
Prestaţiile lui Ianis i-au făcut pe jurnaliştii din Belgia să se întrebe de ce Hagi junior n-a fost pe placul niciunui antrenor de la Genk în perioada petrecută de acesta în Belgia. "Jupilier Pro League a pierdut câteva feţe cunoscute în ultima fereastră de transferuri. Genk este în reconstrucţie. Ciudat, talentatul tânăr român nu a fost nici pe placul lui Mazzu, nici pe cel al lui Wolf (n.r. cei doi antrenori pe care i-a avut la Genk). Chiar şi aşa, împrumutat la Rangers, Ianis Hagi a "explodat" atât în campionat, cât şi în Europa League. 1 gol şi un assist într-o competiţie, două goluri şi o pasă decisivă în cealaltă", scriu jurnaliştii belgieni.
"Ianis a cerut să plece!"
Reacţia presei din Belgia vine la câteva zile după ce oficialii lui Genk au oferit adevăratul motiv al plecării lui Ianis. Românul a cerut să fie lăsat să plece în iarnă: "Adevărul despre Ianis Hagi este că l-am lăsat să meargă la Rangers sub formă de împrumut pentru că a cerut să plece în ianuarie. La Rangers joacă acum aripă dreapta, iar aici, la Genk, îl avem pe Junya Ito care evoluează pe această poziţie. Junya a jucat atât de bine, încât nu am putut să-i garantăm lui Hagi că va mai juca vreun meci pentru noi", a afirmat De Conde, conform sursei citate.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ianis hagi, genk, belgia