You are here:

Presa din Serbia a înnebunit după ce lui Novak Djokovic i-a fost anulată viza! ”Va rămâne pentru totdeauna ca o pată pe sistemul judiciar din Australia!”

Presa din Serbia a înnebunit după ce lui Novak Djokovic i-a fost anulată viza! ”Va rămâne pentru totdeauna ca o pată pe sistemul judiciar din Australia!”

Tenis

Comentarii

Apelul lui Novak Djokovic la decizia de anulare a vizei a fost respins, duminică dimineaţă, de către tribunalul federal din Melbourne, astfel că liderul ATP trebuie să părăsească Australia în următoarele ore.

Judecătorul James Allsop a anunţat că apelul lui Djokovic a fost respins şi jucătorul trebuie să achite costurile aferente. Decizia a fost luată în unanimitate de trei judecători şi nu poate fi contestată. Astfel, s-a menţinut decizia ministrului Imigraţiei, Alex Hawke, de anulare a vizei, ceea ce înseamnă că Djokovic va fi deportat şi riscă să nu mai poată intra în Australia în următorii trei ani.

După ce anunţul a fost făcut public, presa din Serbia a reacţionat dur. Vecinii României consideră că decizia pe care au luat-o autorităţie din Australia este una scandaloasă şi au precizat că viza ”va rămâne pentru totdeauna ca o pată pe sistemul juduciar din Australia!”

”E o decizie scandaloasă!”

”E o decizie scandaloasă! O decizie ce va rămâne pentru totdeauna ca o pată pe sistemul juduciar din Australia, o pată pe întreaga ţară şi o pată pe Australian Open”, au scris cei de la telegraf.rs.

Audierile la tribunalul federal din Melbourne în dosarul vizei lui Novak Djokovic au durat între orele 00.30 şi 05.30, cu o pauză de o oră. Potrivit news.com.au, avocaţii lui Novak Djokovic au încercat să-i convingă pe cei trei judecători că o mare parte din motivele ministrului Imigraţiei, Alex Hawke, pentru a-l deporta pe tenismenul sârb se bazează pe presupuse comentarii antivaccinare făcute într-un singur articol publicat de BBC.

Ei au argumentat că citatul folosit de ministru a fost "selectiv" şi "înşelător".

Dar, în ceea ce ar putea fi o lovitură pentru echipa juridică a numărului 1 mondial, judecătorul James Allsop a spus că ministrul se poate baza şi pe "folosirea raţională şi rezonabilă a percepţiei şi a bunului simţ" pentru a determina opiniile lui Djokovic.

Concret, în timp ce echipa lui Djokovic se bazează în mare măsură pe articolul BBC, unul dintre cei trei judecători a spus că ministrul poate presupune că sârbul are tendinţe antivaccinare, bazându-se pe mai mult de o ştire şi că ministrul nu trebuie să prezinte toate sursele pentru această concluzie.

Djokovic a sosit în Australia pe 5 ianuarie şi forţele de frontieră nu i-au permis intrarea în ţară timp de mai bine de opt ore, timp în care jucătorul a fost reţinut în aeroport.

La finalul audierii, ofiţerii poliţiei de frontieră au decis să-i anuleze lui Djokovic viza de intrare în ţară, pentru că nu este vaccinat şi astfel nu respectă regulile sanitare locale pentru cetăţenii care doresc să călătorească în Australia.

Tenismenul a fost plasat în izolare la un centru de imigranţi.

Novak Djokovic a făcut apel la decizia autorităţilor şi a primit câştig de cauză, pe 10 ianuarie, din partea unui tribunal local din Melbourne. El a fost eliberat din centrul pentru imigranţi şi a început să se antreneze la Melbourne Park.

Ministrul australian al Imigraţiei, Alex Hawke, a anulat, vineri, a doua oară viza de intrare în ţară deţinută de liderul ATP, decizie de asemenea contestată de avocaţii lui Djokovic.

Afla mai multe despre: tenis-australia- novak djokovic 

viewscnt
Articole similare