Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 1, s-a calificat, duminică, în turul doi la Roland Garros, după ce a trecut de jucătoarea spaniolă Sara Sorribes Tormo, locul 70 WTA, scor 6-4, 6-0, după o oră şi 22 de minute.
Simona Halep a reuşit calificarea în turul doi la Roland Garros chiar în ziua în care împlineşte 29 de ani, iar presa internaţională a reacţionat la câteva minute după încheierea partidei.
"Cap de serie numărul 1, Simona Halep şi-a sărbătorit ziua de naştere cu stil, după victoria 6-4, 6-0, în faţa ibericei Sara Sorribes Tormo, în primul tur de la Roland Garros. Timp de o oră şi 22 de minute, Halep s-a simţit foarte bine pe teren" scrie site-ul WTA.
"Sara Sorribes a făcut un meci bun, dar nu a putut să o oprească pe campioana din 2018. A fost pentru prima dată când cele două s-au întâlnit în meci direct şi nici dorinţa uriaşă a Sarei, nici speranţa, nu s-au putut opune victoriei campioanei din România" scrie cotidianul AS, din Spania.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Spania s-a prezentat la Roland Garros cu 14 reprezentanţi, dintre care 10 bărbaţi şi 4 femei. Prima înfrângere a venit duminică, când Sara Sorribes a fost eliminată de Simona Halep. Eleva lui Darren Cahill, numărul 2 mondial, poate termina turneul pe primul loc în clasamentul WTA dacă va câştiga competiţia, s-a impus categoric în setul doi, câştigând la zero în faţă Sarrei" scrie şi MARCA, celălalt cotidian sportiv important din Madrid.
"Debut fără probleme pentru Simona Halep la Roland Garros. Sorribes Tormo nu a avut nicio şansă! Românca, aniversata zilei în tenisul mondial, a câştigat cu 6-4, 6-0. Misiune îndeplinită" anunţă şi ESPN.
"În ciuda unui start dificil, Simona Halep, cap de serie numărul 1 la Roland Garros s-a calificat fără emoţii în turul următor. S-a încălzit mai greu, dar când a făcut-o a fost imposibil de oprit!" a notat şi celebrul cotidian francez L'Equipe.
În setul 1, Halep s-a impus după 48 de minute.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Meciul a început cu serviciul spaniolei. În primul set s-au înregistrat două serii consecutive de break-rebreak: break Sorribes Torno pentru 1-3, rebreak Halep 2-3; break Tormo 2-4, rebreak Halep 3-4. Românca a reuşit al treilea break pentru 5-4, iar apoi a câştigat setul pe serviciul său.
În setul doi, Halep nu i-a mai dat nicio şansă adversarei şi s-a impus cu 6-0, după 34 de minute de joc. În turul doi, Halep va evolua cu învingătoarea meciului dintre Irina Begu, locul 72 WTA, şi elveţianca Jil Teichmann, locul 54 WTA.
Afla mai multe despre: simona halep