Enrique Cerezo, preşedintele clubului Atletico Madrid, a transmis un mesaj despre ”operaţiunea Cristiano Ronaldo”, chiar la prezentarea ultimului transfer al grupării madrilene, a scris cotidianul AS.
Cerezo a fost alături de Nahuel Molina la prezentarea acestuia ca noul jucător al clubului Atletico Madrid, iar în discursul său preşedintele lui Atletico a făcut o trimitere indirectă, dar clară, la presupusa sosire a lui Cristiano Ronaldo la alb-roşii.
”Odată cu transferul lui Molina, managementul nostru sportiv a reuşit să potrivească ultima piesă în ansamblul echipei. A fost o căutare lungă, dar acum putem spune prietenilor noştri jurnalişti că aceasta este ultima piesă care lipsea formaţiei noastre”, a declarat Cerezo.
În ultimele zile zvonurile despre o posibilă sosire la Atletico a lui Cristiano Ronaldo s-au intensificat, iar vineri, portughezul chiar a avut o reacţie pe reţelele de socializare, amuzându-se de bannerele suporterilor lui Atletico în care aceştia îl anunţau pe Cristiano că nu este binevenit pe arena Civitas Metropolitano.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: cristiano ronaldo, atletico madrid