Manchester United a fost învinsă, duminică, în deplasare, cu scorul de 2-0, de ultima clasată, Watford, într-un meci din etapa a XVIII-a a campionatului Angliei.
Golurile au fost marcate de Sarr ’50 şi Deeney ’54 (penalty). Cea de-a doua reuşită a meciului a fost una specială pentru căpitanul gazdelor, care nu mai înscrisese din aprilie în Premier League.
Atacantul în vârstă de 31 de ani a avut parte de o copilărie grea, iar la finalul partidei de Vicarage Road i-a dedicat succesul mamei sale, în momentul în care a fost întrebat dacă a simţit o presiune mare în parioada în care nu a marcat, iar Watford a ajuns pe ultimul loc:
„Presiune a fost atunci când o vedeam pe mama muncind în trei locuri pentru a lua cadouri de Crăciun”, a declarat Troy Deeney. pentru Sky Sports.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Născut în Birmingham, Deeney mai are doi fraţi. La vârsta de 10 ani, Troy şi mama sa au fost atacaţi cu bestialitate de către tatăl său, fost traficant de droguri. Cei doi părinţi au divorţat un an mai târziu.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: deeney, watford, manchester, premier league