Preşedintele Consiliului de Administraţie de la FCSB, Mihai Stoica, a comentat numirea lui Marius Baciu ca antrenor principal al echipei. El a recunoscut că discuţiile faţă în faţă, din perioada de analist a fostului căpitan din Ghencea, au contat. De asemenea, MM a clarificat ce şi-a dorit să transmită în privinţa unui antrenor care nu i-ar fi fost pe plac.
Marius Baciu şi-a început mandatul la FCSB
FCSB a anunţat că, începând de marţi, Marius Baciu preia funcţia de antrenor principal al echipei bucureştene. Noul tehnician va susţine miercuri, de la ora 17:00, prima conferinţă de presă în această calitate, la baza sportivă din Berceni.
MM Stoica l-a ascultat deja pe Marius Baciu la prima şedinţă de pregătire pe care antrenorul a avut-o la FCSB.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
“Am tras cu ochiul să văd dacă are emoţii în primul discurs şi nu avea, că sunt atent la chestiile astea. Dimpotrivă, nu ar fi fost o bilă neagră. E un om care s-a întors după mulţi ani, călit şi care nu are emoţii. Vocea nu-i trăda nicio emoţie.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Daniel Bîrligea nu a fost doar ţinta lui Marius Baciu (n.r. - din postura de analist), ci şi ţinta mea pentru ce a făcut atunci la Sibiu. Ştie şi el, Dani, ce a făcut”, a spus preşedintele CA de la FCSB, la Prima Sport.
“(n.r. - Prezenţa lui Marius Baciu în emisiuni a contat?) A fost decisivă. Eu nu-l cunoşteam şi stând de vorbă cu el... De multe ori ai revelaţii când cunoşti pe cineva, stai de vorbă cu el şi după realizezi că nu e chiar ce credeam. Mă rog, nu credeam nimic, ci nu ne cunoşteam pur şi simplu. Plus prestaţiile, că sunt oameni care ironizează, care jignesc. Sunt mulţi analişti, invitaţi care vor să iasă în evidenţă ironizând şi alţii, mai grav, jignind la alte emisiuni.
La Ilie Dumitrescu n-am văzut vreodată să ia peste picior vreun jucător sau antrenor şi nici pe Marius nu l-am auzit vorbind... Se vedea clar că este al nostru. Ironiile depind în ce registru sunt”, a adăugat conducătorul de la FCSB.
MM Stoica a explicat ce ar fi făcut dacă venea un antrenor care nu îi este pe plac
Revenind la declaraţia în care a transmis că nu ar lucra cu anumiţi antrenori şi că ar face un pas în spate, imediat după plecarea lui Mirel Rădoi, Mihai Stoica a explicat acel moment.
“Am încercat-o, dar dacă n-a mers ce să fac? (n.r. - râde). Am zis că poate se sperie Gigi, dar nu s-a speriat. Ce să faci? Crezi că ironiile sunt problema mea? Important e să rămână şi ceva în urma noastră, că ironii putem face. Sunt şi oameni cu care nu pot lucra, cu Marius Baciu am o relaţie bună.
În sensul că nu am putut să lucrez cu cineva care putea să revină şi nu pot lucra cu oameni pe care nu pot să-i înghit. Sunt persoane care nu-mi plac, dar asta nu însemna că plecam. Ce, n-am plecat când a venit Ilie Stan? Am plecat în octombrie şi am revenit în februarie, martie şi aşa s-ar fi întâmplat şi acum. Nici nu am unde să plec, nu ameninţam că plec în altă parte”, a mai spus conducătorul de la FCSB, la Prima Sport.
- Citește și
- “De Champions League!”. Prima reacţie a lui Marius Baciu, după ce a ajuns la FCSB. Planul său pentru salvarea sezonului
- Fotbalistul care şi-a asigurat locul la FCSB după meciul cu FC Hermannstadt! Gigi Becali l-a scos de pe lista plecărilor: „Mi-a plăcut”
- OFICIAL | FCSB şi-a prezentat noul antrenor. Mesajul "roş-albaştrilor": "Bine ai venit"
- Omul care i-a interzis antrenorului din play-off să semneze cu FCSB a dezvăluit totul: "Mi-a spus că se vede cu domnul Becali"
- Răsturnare de situaţie! Vedeta de la Dinamo ar putea continua, după informaţiile despre transfer: "Este o opţiune" | VIDEO
- UTA are antrenor pentru sezonul viitor! Anunţul patronului de la Arad: "Acord 100%"
- OFICIAL | Cristiano Ronaldo va juca la a şasea Cupă Mondială! Cum arată lotul plin de vedete al Portugaliei
- Echipa din play-off îşi pierde golgheterul! Ce echipe s-au interesat de fotbalistul cu 12 goluri în acest sezon
- Gigi Becali nu a mai stat pe gânduri! Prima decizie importantă luată la FCSB: "I-am prelungit contractul încă un an"
- Pariuri şi ponturi: diferenţa dintre inspiraţie, analiză şi decizie personală
- Când au loc dublele Farul - Chindia şi Hermannstadt - Voluntari. Anunţul despre programul celor două baraje
- Rapid începe curăţenia după sezonul ratat! Primul nume greu care pleacă din Giuleşti
Afla mai multe despre: mm stoica, mm stoica marius baciu, marius baciu fcsb, marius baciu antrenor fcsb








