You are here:

Prezentarea adversarilor CFR-ului. Totul despre echipele pe care campioana trebuie să le elimine pentru a rămâne în Europa

Prezentarea adversarilor CFR-ului. Totul despre echipele pe care campioana trebuie să le elimine pentru a rămâne în Europagalerie foto

CFR Cluj

Comentarii

CFR Cluj şi-a aflat posibilul adversar din playoff-ul UEFA Champions League, dar şi posibilii rivali pentru accederea în playoff-ul Ligii Europa.

Dacă trece de Young Boys, CFR Cluj va evolua în play-off-ul Ligii Campionilor cu Ferencvaros sau Slavia Praga.

Cine este Ferencvaros

Campioana Ungariei are o istorie extrem de bogată. Club înfiinţat acum 122 de ani, Ferencvaros este antrenată în prezent de Peter Stoger, un tehnician austriac, în vârstă de 55 de ani, care a fost campion în Austria cu Austria Viena şi a promovat în Bundesliga cu FC Koln.

De altfel, Stoger şi-a conturat cariera de antrenor în fotbalul german şi cel austriac. A antrenat echipe care Austria Viena, FC Koln, Borussia Dortmund sau Grazer AK. Are la dispoziţie un lot cotat la 35.3 milioane de euro în care albanezul Uzuni şi norvegianul Nguen sunt cei mai bine cotaţi jucători. Goalkeeperul Denes Dibusz este căpitanul echipei şi are o cotă de piaţă de 2.5 milioane euro. Alţi jucători importanţi sunt Stjepan Loncar, Igor Kharatin, Miha Blazic şi fostul jucător de la FC Voluntari, Aissa Laidouni. În sezonul trecut, echipa maghiară a jucat în grupele Champions League.

Cine este Slavia Praga

O cunoscută deja pentru formaţia din Gruia, echipa antrenată de Jindrich Trpisovsky este clasată pe locul 35 în lume. Are 44 de meciuri în UEFA Champions League şi alte 140 de meciuri în Cupa UEFA sau Europa League. De şapte ori campioană a Cehiei, Slavia are şi 13 titluri în defunctul campionat al Cehoslovaciei.

Cu un lot cotat la 93.6 milioane de euro, Slavia se bazează pe jucători excelenţi. Abdallah Sima este cotat la 11 milioane de euro, în timp ce portarul Ondrej Kolar şi fundaşul David Zima sunt cotaţi la 7.5 milioane de euro. Nicolae Stanciu este unul dintrei cei mai importanţi jucători ai Slaviei şi are o cotă de piaţă de 7 milioane euro.

Învinsa dublei manşe dintre Steaua Roşie Belgrad şi Şerif Tiraspol va fi adversara CFR Cluj, în play-off-ul Ligii Europa, dacă echipa campioană a României nu trece de Young Boys Berna, în turul trei preliminar al Ligii Campionilor.

Cine este Steaua Roşie Belgrad

Una dintre cele două mari forţe ale Serbiei, Steaua Roşie Belgrad are prima şansă în confruntarea cu Şerif Tiraspol, deci şanse mai mici să înfrunte învinsa din dubla manşă, CFR - Young Boys.

Steaua Roşie Belgrad este antrenată de Dejan Stankovic, fostul mare internaţional sârb. Cu un lot cotat la 64.15 milioane euro, Steaua Roşie are jucători excelenţi precum Mirko Ivanic, Veljko Nikolic sau Aleksandar Katai.

Cine este Sheriff Tiraspol

Sheriff Tiraspol îl are pe bancă pe ucraineanul Yuriy Vernydub, fost antrenor la Zorya şi Soligorsk. Cu formaţia din Ucraina a bifat o finală de Cupa Ucrainei, pierdută în sezonul 2015-2016.

Sheriff Tiraspol are un lot cotat la 11.9 milioane de euro, în care columbienii Hansel Zapata şi Frank Castaneda sunt cei mai bine cotaţi jucătorio. Moldoveanul de origine braziliană, Luvannor şi atacantul Momo Yansane sunt alţi doi jucători importanţi ai echipei moldovene.

 Galerie foto

Afla mai multe despre: cfr clujslavia pragaferencvarossheriff tiraspolsteaua roşie belgrad 

viewscnt
Articole similare