You are here:

Prima declaraţie a lui Novak Djokovici după ce a câştigat trofeul la Wimbledon

Prima declaraţie a lui Novak Djokovici după ce a câştigat trofeul la Wimbledon

Tenis

Comentarii

Sârbul Novak Djokovici, locul 21 ATP, a câştigat, duminică, pentru a patra oară turneul de la Wimbledon, impunându-se cu scorul de 6-2, 6-2, 7-6 (3) în finala cu sud-africanul Kevin Anderson, numărul 8 mondial.

La finalul partidei, Novak Djokovici a declarat că a avut emoţii în privinţa capacităţii sale de revenire după accidentare, dar s-a declarat încântat de faptul că a putut să revină chiar la Wimbledon, turneu pe care îl consideră ”sacru, cu adevarat special”.

"A trebuit să am încredere în procesul acesta al revenirii mele, în mine. Datorez un mare mulţumesc echipei mele. Am avut o operaţie, nu ştiam dacă pot să revin, a fost prima mea astfel de accidentare. Au fost dubii, a fost prima mea finală de Grand Slam după caţiva ani şi chiar nu există un loc mai potrivit pentru o revenire. Este un loc sacru, este cu adevarat special.

Kevin, fiind la prima finală de Wimbledon, nu a jucat cel mai bun tenis al său în primele două seturi, dar în al treilea - a fost jucătorul mai bun. Am avut şansă pentru că am terminat astfel. Felicitări!", a spus Novak Djokovici.

Afla mai multe despre: wimbledonnovak djokovici,  

viewscnt
Articole similare