Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Prima lovitură dată de Adrian Mititelu pe piaţa transferurilor! FC U Craiova a transferat un fundaş brazilian

Prima lovitură dată de Adrian Mititelu pe piaţa transferurilor! FC U Craiova a transferat un fundaş brazilian

FC U Craiova

Comentarii

Fotbal Club Universitatea 1948 anunţă că fundaşul stânga Matheus Mascarenhas a semnat cu gruparea alb-albastră un contract valabil până la finalul acestui sezon, cu opţiune de prelungire pentru încă 2 sezoane.

În vârstă de 24 ani, născut în oraşul São João de Meriti din Brazilia, Matheus a crescut în academia celor de la Fluminense, echipă la care a şi debutat în fotbalul mare la vârsta de 18 ani, într-o partidă importantă din prima ligă a Braziliei, cu Flamengo, încheiată la egalitate cu scorul de 2-2, din data de 18 iunie 2017.

Matheus a evoluat pentru Fluminense în şase partide, toate în campionatul Braziliei, şi a reuşit să înscrie o singură dată, cu Avaí, meci care s-a terminat cu victoria trupei la care fundaşul brazilian evolua (3-0).

Potrivit site-ului oficial al craiovenilor, tânărul fotbalist brazilian a evoluat pentru Fluminense până în primăvara anului trecut însă, în perioada 2018-2021, Matheus a jucat sub formă de împrumut pentru echipe precum: Botafogo-SP, Atletico Goianiense, Vitória Guimarães şi Sampaio Corrêa. Din martie 2022 până la finalul anului, acesta a fost jucătorul celor de la Confiança, club care activează, în prezent, în al treilea eşalon din Brazilia.

În anul 2015, Matheus a făcut parte din lotul selecţionatei U17 a Braziliei la Campionatul sud-american U17, bifând 2 partide în tricoul Seleção şi câştigând, de altfel, turneul la care a participat. Noul jucător al Craiovei a fost convocat la selecţionata olimpică a Braziliei alături de fotbalişti precum: Neymar, Gabriel Barbosa sau Marquinhos.

Fundaşul brazilian va îmbrăca tricoul cu numărul 16.

Reacţia lui Adrian Mititelu după ce a auzit că Gigi Becali vrea să-l transfere pe Bauza

”Nu este nimic adevărat! Bauza are o clauză de reziliere de 8 milioane de euro. Nu se pune în discuţie un transfer! Iar suma vehiculată nu e de luat în seamă”, a spus Adrian Mititelu pentru gsp.ro.

Afla mai multe despre: fc u craiova 1948-adrian mititelu-superligă 

viewscnt
Articole similare