Croatul Luka Modric a semnat un nou contract cu Real Madrid. Mijlocaşul evoluează pentru Los Blancos din 2012.
Prima mişcare a lui Real Madrid după ce l-a ratat pe Mbappe. Spaniolii i-au prelungit contractul unui jucător exponenţial
Jucătorul, care va împlini 37 de ani în septembrie, a cerut permisiunea de a părăsi cantonamentul naţionalei Croaţiei pentru o călătorie fulger în capitala Spaniei, unde, miercuri dimineaţă, a semnat un contract pentru încă un sezon cu echipa madrilenă.
Luka Modric este din 2012 la Real Madrid. Balonul de Aur din 2018 continuă să impresioneze şi în acest sezon, care a culminat cu un assist de geniu pentru Rodrygo, în manşa retur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor, cu Chelsea. De asemenea, croatul a avut un sezon incredibil şi a reuşit să câştige La Liga şi UEFA Champions League.
Modric este căpitanul naţionalei croate, care va juca vineri, 10 iunie, împotriva Danemarcei în cadrul grupei 1 din Liga A a Ligii Naţiunilor.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: real madrid-modric-la liga