Rapid Bucureşti a încheiat un sezon dezamăgitor, în care obiectivele propuse la începutul anului au fost ratate, iar echipa s-a clasat abia pe locul şase în Superliga. Sub conducerea lui Marius Şumudică, giuleştenii au traversat o perioadă marcată de tensiuni şi instabilitate, conflictul constant dintre antrenor şi conducerea clubului culminând cu întreruperea colaborării.
În încercarea de a reseta parcursul echipei şi de a readuce stabilitatea în vestiar, conducerea Rapidului a ales să-l numească antrenor pe Costel Gâlcă. Fostul internaţional român vine cu o carte de vizită impresionantă şi experienţă acumulată atât în fotbalul românesc, cât şi în cel internaţional.
Cu toate acestea, alegerea sa a stârnit nemulţumirea unei părţi importante a suporterilor vişinii, care nu au uitat trecutul său stelist.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Timotej Jambor are şanse mari să revină la Rapid, deşi a fost criticat în startul sezonului precedent
Reacţiile fanilor nu au întârziat să apară, mulţi dintre aceştia exprimându-şi dezacordul faţă de decizia luată de acţionarul majoritar, Dan Şucu. Suflarea giuleşteană aşteaptă cu nerăbdare campania de transferuri pregătită de conducere, însă până în momentul de faţă este linişte în Rapid.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Din informaţiile obţinute de 1923.ro, Timotej Jambor (22 de ani) va reveni în Giuleşti, după împrumutul la Zilina. În vara anului trecut, Jambor a fost transferat de Rapid de la Zilina în schimbul sumei de 1 milion de euro.
După câteva meciuri modeste, Jambor a pierdut contactul cu ”11-le” de la Rapid şi a revenit la Zilina, sub formă de împrumut, însă nici în Slovacia nu a reuşit să impresioneze şi a fost trimis la formaţia satelist.
Sursa citată susţine că Zilina nu doreşte să achite clauza de cumpărare, deşi Dan Şucu era dispus să renunţe la câteva sute de mii de euro. Astfel, Jambor va îmbrăca din nou tricoul celor de la Rapid.
- 550.000 de euro este cota de piaţă a lui Timotej Jambor. Slovacul a jucat 10 meciuri la Rapid în startul sezonului precedent, fără să marcheze vreun gol.