Preşedintele FR Handbal, Alexandru Dedu, a declarat marţi, la solicitarea News.ro, că forul naţional a fost informat de cinci cluburi masculine despre cazuri de Covid-19 în lot în ultima perioadă. "Campionatul României nu se va opri din cauza cazurilor de Covid-19, nu vor fi amânări de meciuri!", a spus Dedu înaintea turneului 2 din Liga Naţională, care va avea loc între 4 şi 11 octombrie, la Sfântu Gheorghe.
Cinci cluburi din Liga Naţională de handbal masculin au anunţat, după primul turneu al sezonului, teste pozitive în loturi la Covid-19. Ultimul caz este cel de marţi, al echipei CSM Botoşani, unde ar fi fost depistaţi 15 componenţi ai lotului, potrivit oficialilor clubului. Anterior, cazuri au fost anunţate către FR Handbal de CSM Bacău (15), Minaur Baia Mare (7), CSM Făgăraş (2), Dinamo Bucureşti (1), iar acestora li se alătură şi CSM Reşiţa (4 cazuri).
”Cluburile au obligaţia regulamentară de a înştiinţa federaţia în două ore de la aflarea rezultatelor testelor. Avem regulamentul postat pe site pentru orice fel de situaţii, ne-am străduit să găsim soluţii pentru orice situaţie, iar cluburile ştiu bine acest lucru, ştiu ce au de făcut. Ce pot transmite după aceste veşti de la cluburi cu cazuri de Covid-19 este că Liga Naţională, campionatul României, nu se va opri din acest motiv. Nu vor fi amânări de meciuri! La cum evoluează situaţia, este posibil ca orice echipă să aibă cazuri în viitor, la fel cum şi arbitrii, membrii federaţiei să fie în aceeaşi situaţie. Dar, repet: campionatul nu se va opri şi se va termina aşa cum este programat! Noi trebuie să gândim pe termen mediu-lung, avem competiţii majore, anul viitor Jocurile Olimpice, tocmai de aceea avem un regulament care trebuie respectat. Avem o competiţie care trebuie dusă la capăt, asta ne e menirea! Iar cluburile o au pe a lor! Peste câteva săptămâni pot fi alte 5-6 echipe cu cazuri, iar cele de acum să aibă jucătorii sănătoşi. Nu putem opri competiţia!”, a declarat Alexandru Dedu, pentru News.ro.
Al doilea turneu al sezonului în Liga Naţională de handbal masculin este programat între 4 şi 11 octombrie, la Sfântu Gheorghe, unde a avut loc şi primul. Încă de acolo, susţin unii conducători de cluburi, au existat jucători cu simptome, astfel că este imposibil de determinat de la ce echipă ar fi putut porni situaţia prezentă.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Pentru unele echipe afectate de coronavirus, salvarea ar putea veni de la juniori, pentru că în conformitate cu regulamentul în vigoare, în raportul de joc este obligatoriu să fie înscrişi minimum opt jucători români (din 16 în lot), din care cel mult şapte pot fi juniori. Echipele care nu pot alinia numărul minim de jucători vor pierde respectivul joc, cu scorul de 0-10, fiind considerată neprezentare, iar la a doua situaţie de acest fel, regulamentul prevede excluderea din competiţie.
Înaintea începerii turneului de la Sfântu Gheorghe, toate echipele trebuie să prezinte rezultate negative la testările Covid-19, efectuate cu cel mult 48 de ore înainte.
”Nu reprezintă motiv de amânare a etapelor/turneului contând pentru Ligile Naţionale, apariţia unui caz suspect/pozitiv de COVID-19, cu excepţia situaţiei în care Direcţia Pentru Sănătate Publică o impune”, se arată în Regulamentul FRH – Protocol medical de organizare şi desfăşurare a competiţiilor de handbal.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: alexandru dedu, handbal, coronavirus handbal