Andrei Marc, fost fotbalist la FCSB şi Dinamo, a fost testat pozitiv cu coronavirus. În acest moment, fundaşul central este legitimat la Concordia Chiajna, în Liga a 2-a.
Marc, 27 de ani, se află într-o stare de spirit bună, spune că nu a avut mari probleme medicale şi face haz de necaz de situaţia în care se află. Totodată, fotbalistul îi avertizează pe cei care nu cred în coronavirus şi le garantează că este cât se poate de real.
"Mă simt foarte bine. Nu, am avut luni o durere de cap şi atât. Am făcut două teste, iar la al treilea am ieşit pozitiv. Primesc la 12 ore un antibiotic şi un paracetamol. M-au sunat foşti colegi care nu prea credeau în acest virus şi acum au început să creadă.
Sincer, e plictisitor să stai în spital, nu prea ai ce face. Nu ai voie să ieşi nicăieri. Sincer, coronavirusul este real, că stau de 5 zile în spital. Dacă nu mă omoară virusul, mă omoară plictiseala", a declarat Andrei Marc pentru AntenaSport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
El nu este singurul fotbalist de la Chiajna care are coronavirus. Biceanu, fost jucător la Astra, a fost de asemenea testat pozitiv, astfel că toată echipa celor de la Chiajna a intrat în carantina, a anunţat preşedintele clubului, Cristian Tănase.
Cazuri de coronavirus în Liga 1 la Dinamo şi FC Botoşani
Andrei Marc şi Ionuţ Biceanu sunt primii fotbalişti din România care au fost infectaţi cu noul coronavirus, însă COVID-19 şi-a făcut simţită prezenţa şi în Liga 1 şi a dus la amânarea unor meciuri.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Magazionerul de la Dinamo şi medicul celor de la FC Botoşani au fost testaţi pozitiv pentru coronavirus. Primele meciuri ale celor două echipe au fost amânate, iar echipele au fost introduse în carantină până la următorul set de teste, care au ieşit toate negative.
Afla mai multe despre: andrei marc, coronavirus