Franţa s-a calificat în optimile de finală ale Cupei Mondiale, după ce a învins, joi, cu scorul de 1-0 (1-0), reprezentativa statului Peru, la Ekaterinburg, în etapa a II-a a Grupei C. Golul a fost marcat de Mbappe '34.
La finalul partidei, Deschamps a declarat că ”elevii” săi ar trebui să fie mulţumiţi cu această performanţă.
"Am suferit în repriza secundă. Am avut probleme pe faza de construcţie, iar când recuperam mingea aveam dificultăţi în a o păstra. Nici pentru Peru nu a fost uşor. Am obţinut a 2-a victorie şi ne-am calificat. Ăsta a fost scopul nostru. Jucătorii trebuie să fie mulţumiţi. Locul 1 rămâne obiectivul pentru ultimul meci, dar nu o să fie un capăt de lume dacă nu terminăm grupa cu 3 victorii", a declarat Deschamps, scriu cei de la L'Equipe.
Franţa a acumulat şase puncte, fiind urmată de Danemarca - 4 puncte, Australia - un punct şi Peru - 0. Peru este eliminată de la turneul final.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: campionatul mondial, franta, didier deschamps