You are here:

Prima reacţie a lui Drăguşin după ce a jucat din nou pentru Tottenham: "A fost cea mai mare provocare a vieţii mele"

Prima reacţie a lui Drăguşin după ce a jucat din nou pentru Tottenham: "A fost cea mai mare provocare a vieţii mele"

Fotbal internațional

Comentarii

Fundaşul Radu Drăguşin şi-a exprimat satisfacţia pentru că a reuşit să revină pe teren după o absenţă de aproape un an la Tottenham, din cauza unei accidentări.

„A fost cea mai mare provocare a vieţii mele, dar am mers înainte. Ştiam că drumul va fi lung, dar ştiam şi că la capătul lui va fi lumina. Acum am văzut lumina de la capătul drumului. Nici măcar nu pot descrie sentimentul. Mi-au lipsit coechipierii, fanii, atmosfera. Mi-a lipsit acest sentiment. Am învăţat să am răbdare, să fac acelaşi lucru din nou şi din nou, pentru că asta a însemnat recuperarea”, a declarat Drăguşin.

Fundaşul român Radu Drăguşin a jucat duminică primul meci oficial pentru Tottenham după aproape un an de absenţă şi a revenit cu o victorie: Tottenham s-a impus în deplasare, 1-0, cu Crystal Palace.

Românul a jucat, în total, 13 minute, a avut un şut la poartă, a efectuat o recuperare şi a câştigat un duel aerian.

Cu această victorie, Tottenham e pe locul 11 în clasament, având 25 de puncte.

Afla mai multe despre: tottenhamdragusin 

viewscnt
Articole similare