You are here:

Prima reacţie a lui Edi Iordănescu după ce s-a despărţit de FCSB: ”Dacă nu am reuşit eu, nimeni nu va reuşi”

Prima reacţie a lui Edi Iordănescu după ce s-a despărţit de FCSB: ”Dacă nu am reuşit eu, nimeni nu va reuşi”

FCSB

Comentarii

Edi Iordănescu a plecat de la FCSB după nici măcar trei luni petrecute pe banca echipei.

Edi Iordănescu şi FCSB au încheiat colaborarea după doar trei luni. Gigi Becali s-a întors la vechile obiceiuri şi a început să critice echipa şi antrenorul public, astfel că cele două parţi au decis să se despartă.

Iniţial, tehnicianul îşi cerea drepturile şi, implicit, clauza de reziliere de 500.000 de euro, după ce patronul a încălcat multe dintre clauzele din contract.

Însă,. după ce a văzut că nu are cu cine, Edi Iordănescu a ales să plece pur şi simplu cu mâna goală, fără să îşi mai creeze bătăi de cap.

În locul său va fi instalat temporar Mihai Pintilii, până când Becali va găsi un înlocuitor permanent.

După despărţire, Edi Iordănescu a oferit o primă reacţie în legătură cu plecarea. Tehnicianul s-a arătat dezamăgit şi a afirmat că dacă nici el nu a eruşit să schimbe obiceiurile lui Becali, nimeni nu va reuşi.

Prima reacţie a lui Edi Iordănescu după ce s-a despărţit de FCSB

Dacă nici eu nu am reuşit să-l fac pe Gigi Becali să renunţe în a se implica direct la echipă, având un contract beton, înseamnă că nimeni nu va reuşi asta.

Îmi pare rău, pentru că eu am venit cu inima deschisă, pentru a face lucruri bune, dar, din păcate, îl aştept să trimită avocaţii pentru a semna rezilierea”, a declarat Edi Iordănescu, pentru Pro TV.

Edi Iordănescu a preluat-o pe FCSB pe 18 august şi a condus echipa în 12 partide oficiale. Doar două înfrângeri a însumat tehnicianul pe banca vicecampioanei României, una la ”masa verde”, în Cupă, cu FC Voluntari, iar alta la al doilea meci pe bancă, împotriva fostei echipe, CFR.

Până la remiza cu FC Voluntari, ultimul meci condus de Iordănescu, formaţia roş-albastră câştigase şapte meciuri consecutive în Liga 1 şi începuse se se apropie uşor, uşor de liderul CFR.

După plecarea sa, echipa se află pe a doua poziţie în Liga 1, la opt puncte de liderul CFR.

Afla mai multe despre: edi iordănescu 

viewscnt
Articole similare