Ion Ţiriac a vorbit pentru prima dată despre atacul lui Alexis Ohanian, soţul Serenei Williams, după ce acesta l-a numit ”clovn rasist şi sexist”.
Între Ion Ţiriac şi familia Serenei Williams nu sunt cele mai bune relaţii. Ba dimpotrivă. La începutul anului, Ţiriac a declarat că Serena ar trebui să aibă decenţa să se retragă, ”din cauza vârstei şi greutăţii”.
După victoria Serenei Williams în faţa Simonei Halep, la Australian Open, Alexis Ohanian a postat un mesaj cu tentă de răzbunare la adresa lui Ion Ţiriac. Acum, omul de afaceri român a vorbit pentru prima dată despre acel incident.
Prima reacţie a lui Ion Ţiriac după atacul Serenei Williams
Într-o postare pe contul său de Twitter, Alexis Ohanian l-a numit pe Ion Ţiriac clovn rasist: ”Bine că nimeni nu-l ascultă pe acel clovn rasist şi sexist, Ion Ţiriac”, a scris milionarul american, după ce Serena a învins-o pe Simona Halep la Australian Open.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Reacţia lui Ohanian a venit după ce Ion Ţiriac a făcut declaraţii nepotrivite la adresa Serenei Williams: ”La această vârstă şi la greutatea pe care o are acum, nu se mişcă la fel de uşor ca acum 15 ani. Serena a fost o jucătoare senzaţională. Dar, dacă ar avea puţină decenţă, s-ar retrage”, a spus Ţiriac la începutul acestui an.
Acum, omul de afaceri român a avut o primă reacţie după atacul lui Alexis Ohanian: ”Serena Williams e o fată deosebită. Din păcate, oamenii dimprejurul ei au adus-o în situaţia în care este”, a spus Ion Ţiriac, într-un interviu pentru as.ro.
Serena Williams n-a trecut însă peste acel conflict pe care l-a avut cu Ion Ţiriac. Legendara tenismenă a refuzat să participe la Madrid Open, turneu patronat de fostul mare tenismen român. Este singura jucătoare din TOP 40 WTA care a anunţat că nu merge să participe la Madrid Open, deşi nu are vreo problemă medicală.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ion tiriac