Michel Platini a declarat, după ce a fost achitat de justiţia elveţiană, că el a spus tot timpul că este un tip cinstit şi că nu va lăsa să se treacă peste ce i s-a întâmplat. El a făcut şi glume la adresa lui Sepp Blatter şi Gianni Infantino, relatea L’Equipe.
Michel Platini după ce a fost achitat: "V-am spus că sunt un tip cinstit"
“I-am spus lui Blatter: ‘Vezi, când nu alegi tu arbitrul, câştigăm!”, a glumit Platini.
“Bineînţeles că este o zi frumoasă, însă nu pot spune că este una dintre cele nai frumoase din viaţa mea, pentru că este doar confirmarea a ceea ce spun eu de şapte ani. Este bine că în sfârşit adevărul a ieşit la iveală, după atâtea manipulări, minciuni şi nedreptăţi. V-am spus că sunt un tip cinstit. Comisiile FIFA şi TAS nu m-au crezut. Un tribunal adevărat m-a crezut astăzi. Justiţia celor care nu sunt în fotbal mă salvează de justiţia fotbalului, deşi i-am dedicat toată viaţa acestui sport. Asta doare”, a adăugat el.
Michel Platini a subliniat că a fost victima unui complot şi că a fost tratat ca om care spală bani şi ca falsificator.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Întrebat dacă are un mesaj pentru Gianni Infantino, Platini a răspuns: “Nu am. Pot doar să spun că nu voi lăsa nimic să se uite. În Franţa, am depus plângere pentru a şti exact cine a manipulat totul”.
Platini a făcut referiri la Infantino şi când a fost întrebat dacă va reveni în fotbal: “Nu ştiu. Sunt atât de tânăr, încă am mai mult păr decât Infantino! Mai am mulţi ani înainte. Vom vedea”.
Michel Platini, fost preşedinte UEFA, şi Sepp Blatter, fost preşedinte FIFA, au fost achitaţi, vineri, de justiţia elveţiană, într-un dosar de fraudă care a zguduit fotbalul mondial în 2015
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: michel platini