Fundaşul central al celor de la Fiorentina, Radu Drăguşin (24 de ani), a tras concluziile după eşecul dur cu AS Roma.
Radu Drăguşin, reacţie după seara de coşmar de la Roma
Fiorentina a fost învinsă, în deplasare, de AS Roma, scor 4-0, în prima etapă a campionatului Italiei. Golurile au fost marcate de Malen, în minutele 27, 52 şi 60, toate din paselel lui Paulo Dybala, şi de Pisilli, în minutul 80.
La Fiorentina, Radu Drăguşin a fost integralist, dar a avut o prestaţie mult sub aşteptări. Cei de la TuttoMercatoWeb i-au acordat nota 4, cea mai mică din tabăra Fiorentinei, în timp ce Superscore a avut o evaluare mai favorabilă şi l-a notat cu 6,8.
La finalul meciului, fundaşul central român a oferit o reacţie şi a încercat să explice jocul extrem de slab al echipei toscane.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Trebuia să ne păstrăm mai bine concentrarea în meci şi ar fi trebuit să evităm cel de-al patrulea gol. Cred că vom ajunge unde ne dorim, uşor-uşor.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
E abia începutul, iar Roma e o echipă puternică. Jucătorii lor se ştiu de mult timp, joacă de mult împreună, vom deveni şi noi puternici. Mai întâi, trebuie să ne cunoaştem mai bine, apoi vor veni şi rezultatele din teren.
Roma este puternică, nu este vorba doar despre un individ (n.r. întrebat cum l-ar opri pe Malen). Trebuie să câştigi dueluri şi am făcut asta uneori.
Suntem abia la început, trebuie să ne îmbunătăţim relaţiile de joc. Nimeni n-a avut altceva în cap azi decât meciul (n.r. întrebat dacă l-a afectat perioada de mercato)", a declarat Drăguşin, conform TuttoMercatoWeb.
Cu această victorie, AS Roma este lider în clasament, iar Fiorentina se află pe ultimul loc. În următoarele trei etape din Serie A, toscanii au parte de un program accesibil: pe teren propriu cu Frosinone şi Torino şi o deplasare cu Venezia.
Match lineup provided by Superscore
Afla mai multe despre: radu dragusin, fiorentina, serie a, as roma







