You are here:

Prima reacţie a lui Scaloni după finala pierdută: „Spania a fost mai bună”! Ce a spus De la Fuente

Prima reacţie a lui Scaloni după finala pierdută: „Spania a fost mai bună”! Ce a spus De la Fuente

Cupa Mondială

Comentarii

Selecţionerul Luis de la Fuente a considerat că Spania ar fi trebuit să facă diferenţa înainte de golul lui Ferran Torres din minutul 106, duminică, în finala Cupei Mondiale împotriva Argentinei (1-0 după prelungiri).

"Este o mare mândrie pentru această generaţie de fotbalişti care au crescut cu o viziune, perfecţionând-o de fiecare dată, în cadrul unui grup exemplar, magnific, o adevărată familie cu jucători de excepţie. Meciul ar fi trebuit să fie decis cu mult înainte, dar intervenţiile superbe ale lui Dibu Martinez ne-au împiedicat să preluăm avantajul mai devreme. A fost o finală de Cupă Mondială şi a trebuit să suferim pentru a câştiga, chiar şi în faţa a 10 adversari (după eliminarea lui Enzo Fernandez). Dar eram pregătiţi pentru orice", a declarat Luis de la Fuente.

Selecţionerul argentinian Lionel Scaloni a recunoscut că echipa sa a fost mai slabă decât Spania.

"S-ar putea spune multe lucruri despre modul în care am ajuns aici, dar nu mai contează. Mulţumiri veşnice acestor jucători care ne-au dus din nou în finală. Ei (spaniolii) au fost mai buni, este adevărat, dar voi păstra o amintire extraordinară despre ceea ce au realizat jucătorii mei. Suntem mari în victorie şi trebuie să fim la fel şi în înfrângere. În seara aceasta, demonstrăm că ştim să pierdem. Am pierdut şi acceptăm acest lucru", a afirmat Scaloni.

Reprezentativa Spaniei, campioana europeană en-titre, a câştigat, duminică, la New Jersey, pentru a doua oară în istorie titlul mondial, învingând în finală Argentina, care era deţinătoarea trofeului, scor 1-0 după prelungiri. A fost o finală cu un Lionel Messi ineficient,, o eliminare la argentinieni şi două goluri anulate.

Ferran Torres a marcat în minutul 106.

Afla mai multe despre: cupa mondialăspania 

viewscnt
Articole similare