You are here:

Prima reacţie a patronului FCSB după ce a aflat adversarul din Europa League: "Prefer să batem CFR şi Dinamo şi să nu ne calificăm"

Prima reacţie a patronului FCSB după ce a aflat adversarul din Europa League: "Prefer să batem CFR şi Dinamo şi să nu ne calificăm"

FCSB

Comentarii

FCSB va întâlni echipa Lazio Roma, în 16-imile Ligii Europa, conform tragerii la sorţi de luni, de la Nyon.

"Adversarul e puternic, acum tine de dorinta lui Dumnezeu. Eu merg pe mana lui Dumnezeu! In primul meci jucam acasa, e foarte important acest lucru. Vom avea meciuri cu CFR, Lazio si apoi Dinamo.

Peste trei luni, daca ne vom califica sau nu ne vom califica, vedem daca a fost bine ca am picat de pe primul loc al grupei. Eu sper ca Dumnezeu sa fi ales mai bine pentru mine.

Cred ca avem sanse mai mici, dar nimeni nu e mai puternic decat Dumnezeu, nici Arsenal sau Milan. Orice ati spune, eu asa gandesc. Prefer sa batem CFR si Dinamo si sa nu ne calificam, e mai important campionatul, pentru ca noi avem un proiect de viitor, vrem in Champions League.

Pentru noi, Champions League nu inseamna numai banii de la UEFA, dar e si o competitie care le creste cota fotbalistilor. Ca sa scoti un jucator la vanzare, trebuie sa fie vazut. Un jucator de UCL il dai cu 20 milioane, unul de Europa League cu 10 milioane" - a spus Gigi Becali, conform Pro X. 

FCSB va disputa meciul tur pe teren propriu, la 15 februarie, returul urmând să se dispute la Roma, în 22 februarie.

Afla mai multe despre: fcsbgigi becalilazioeuropa league 

viewscnt
Articole similare