Simona Halep a declarat, joi, după calificarea în sferturile turneului de la Praga, că i-a fost greu să-şi găsească ritmul la meciul cu Barbora Krejcikova şi că are probleme cu serviciul, la munceşte pentru a-l îmbunătăţi.
“Da, Barbora a jucat foarte bine şi mi-a fost foarte greu să găsesc ritmul, dar am rămas concentrată la fiecare minge şi am încercat să intru în ritm, să nu mai greşesc şi până la urmă mi-am găsit ritmul şi am putut juca mai bine. Serviciul meu nu este foarte bun în acest moment, dar muncesc la asta şi sper că va deveni din ce în ce mai bun”, a spus Halep.
Ea a precizat că a avut probleme deoarece simţea muşchii foarte contractaţi la umăr, astfel că intervenţia din time-out-ul medical a ajutat-o să i se relaxeze muşchii. “Apoi am putut servi puţin mai puternic. Mă bucur că a funcţionat”.
Halep s-a declarat pregătită pentru următoarea confruntare, cu Magdalena Frech: “Luptă mult, va fi un meci interesant. Nu am mai fost adversare. Va fi ceva nou, dar sunt pregătită”.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Simona Halep, locul 2 WTA şi favorită principală, s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului de la Praga, cu premii de 275.000 de dolari. Românca a revenit după ce a pierdut primul set al meciului cu sportiva cehă Barbora Krejcikova, numărul 118 mondial. Halep s-a impus cu scorul de 3-6, 7-5, 6-2, în două ore şi şase minute.
Halep va juca în sferturi cu poloneza Magdalena Frech, locul 174 WTA.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: simona halep