Jucătorul celor de la FCSB, Darius Olaru (27 de ani), a tras concluzii dure după eşecul ruşinos suferit cu nou-promovata Metaloglobus.
Metaloglobus a învins-o, pe teren propriu, pe campioana FCSB, scor 2-1, în etapa a 13-a din Superligă. Golurile gazdelor au fost marcate de Ubbink (48') şi Huiban, din penalty (54'), iar pentru formaţia roş-albastră a înscris Tănase, din penalty (34').
Olaru nu şi-a găsit explicaţiile pentru eşecul cu Metaloglobus
La finalul meciului, Darius Olaru a reacţionat şi a dezvăluit că nu are vreo explicaţie pentru faptul că formaţia roş-albastră a pierdut cu cea mai slabă echipă din campionat, după victoriile cu Oţelul şi Craiova.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Ne-am bătut joc de ultimele partide. Nu ştiu, nu am explicaţie pentru ce s-a întâmplat. Nu conta cu cine jucam, erau trei puncte, la fel de importante cum au fost cele cu Craiova. Nu găsesc o explicaţie.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Am încercat să joc mingea la golul anulat lui Tavi Popescu, dar mi-am prins piciorul între picioarele lui.
După pauza internaţională suferim mereu, avem probleme să intrăm în ritm. Data trecută am făcut egal cu Csikszereda. Trebuie să ne strângem, să muncim, să tragem mai mult.
Mi s-a părut că în seara asta nu am dat tot. Trebuie să băgăm capul în pământ, să dăm mai mult, nu contează cu cine jucăm trebuie să luăm trei puncte.
E important să luăm puncte. Suntem departe de play-off, trec etapele, nu strângem puncte şi play-off-ul e tot mai departe. Ne pare rău şi nouă.
Suporterii vin lângă noi. Ne-au susţinut şi în seara asta. Trebuie să ne strângem, să adunăm puncte pentru că este departe play-off-ul.
Nu mi-am imaginat niciodată. Suntem aceeaşi jucători, chiar ne-am întărit. Nu am nicio explicaţie. Încercam să facem ceva să ieşim din această pasă proastă.
Poate că e mai bine că urmează meciuri dificile pentru că ne concentrăm mai bine. Nu ştiu de ce e problema asta, cele trei puncte sunt la fel de importante cu oricine am juca.
Cele trei puncte sunt importante cu orice echipă pentru a ne apropia de primul nostru obiectiv, play-off-ul”, a declarat Olaru, după meci.
În urma acestui rezultat, FCSB este pe locul 12 în clasament, cu 13 puncte, la 15 lungimi de liderul Botoşani şi la cinci puncte de locurile de play-off. Metaloglobus, care a obţinut prima ei victorie în istorie în prima ligă, este pe locul 16, ultimul, cu şase puncte.
- Citește și
- Dennis Man, titular în partida cu fosta adversară a FCSB-ului! Cum s-a descurcat românul şi ce notă a primit
- ”Prefer să fiu furat decât ajutat”. Rădoi menţine vie disputa cu Lucescu: ”Dacă mâine îl sună pe Rotaru şi aflu, aceeaşi reacţie voi avea”
- Bogdan Cosmescu a răbufnit! Expertul a acuzat că arbitrul a cedat presiunilor făcute de clubul care se bate pentru titlu în Superliga: ”Mi se pare o porcărie”
Afla mai multe despre: fcsb, metaloglobus, superliga