Paul Pogba şi Jose Mourinho sunt în plin scandal. Iar presa britanică scrie că ruptura dintre cei doi este iremediabilă. Două nume mari din lumea fotbalului îl avertizează însă pe mijlocaşul francez.
Primul, fostul mare atacant englez, Alan Shearer: ”Pogba e patetic. A jucat atât de prost cu West Ham încât Mourinho a trebuit să-l schimbe. Este cel mai scump transfer făcut de Manchester United, vă daţi seama? Uitaţi-vă puţin la toţi marii fotbalişti care au jucat acolo. Chiar dacă e campion mondial, nici măcar nu-i poate lega la şireturi pe acei fotbalişti. Dacă scopul său este să-l concedieze pe manager, cred că face o treabă mai bună decât pe teren. Nici coechipierii săi nu sunt cu mult mai buni. Unde e Alexis Sanchez? Nici măcar nu se apropie de nivelul pe care îl avea la Arsenal”.
Shearer îl apără în schimb pe Mourinho: ”Un antrenor de nivelul său cu un CV senzaţional, nu merită ceea ce i se întâmplă”.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Pogba a fost taxat şi de Luciano Moggi, fostul şef de la Juventus Torino: ”Nu-mi place ce se întâmplă cu el. Mi se pare ca e mai concetrat să se certe cu Mourinho. Dacă mi-ar plăcea să revină la Juventus? Sigur că da. Ar lucra perfect cu Allegri” a explicat Moggi.
Juventus' former managing director, Luciano Moggi, has had a pop at Paul Pogba... #MUFC #Juve https://t.co/yxqsLquSEn pic.twitter.com/ZddBy5u2Ol
— Goal (@goal) October 2, 2018
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: paul pogba, jose mourinho, manchester united, alan shearer, luciano moggi