Şefii Barcelonei au luat primele decizii importante după numirea lui Xavi Hernandez (41 de ani) ca antrenor, în ceea ce priveşte organigrama clubului. Doi oameni din staff au fost îndepărtaţi. Xavi a venit de la Al Sadd cu stafful său şi şi-a dorit modificări în departamentul medical.
Primele decizii importante ale lui Xavi la FC Barcelona. Doi oameni, daţi afară de la club
Xavi a fost prezentat oficial, luni, la FC Barcelona şi a început imediat treaba. Catalanul vine cu stafful său în aventura de pe Camp Nou ca antrenor, astfel că au început disponibilizările la club. Potrivit AS, Juanjo Brau, fizioterapeutul primei echipei, a fost dat afară şi înlocuit cu Carles Nogueirea, om din stafful lui Xavi.
Mai mult, Albert Roca, preparatorul fizic al primei echipe, a fost anunţat că nu va mai face parte din organigrama primei echipei.
În plus, Xavi doreşte şi schimbarea doctorului echipei şi înlocuirea sa cu Ricard Pruna, care a mai lucrat la FC Barcelona şi care acum e sub contract în Emirate.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
— BarçaTimes (@BarcaTimes) November 8, 2021
VIDEO | Xavi, prezentat oficial pe Camp Nou!
În cursul zilei de luni, Xavi a fost prezentat oficial de Barcelona, după ce venirea sa fusese confirmată de club devreme sâmbătă dimineaţa. Luni, fostul mijlocaş a fost prezentat oficial de preşedintele Joan Laporta, în faţa a câteva mii de fani. Xavi va avea la dispozţie două săptămâni să îşi pună echipa la punct, deşi mai mulţi jucători au să fie plecaţi la echipele naţionale.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: xavi, barcelona, juanjo brau, albert roca