You are here:

Primele măsuri luate la FCSB - Dinamo! Jandarmeria a dezvăluit ce a descoperit asupra unui suporter cu vârsta de 16 ani

Primele măsuri luate la FCSB - Dinamo! Jandarmeria a dezvăluit ce a descoperit asupra unui suporter cu vârsta de 16 ani

Dinamo București

Comentarii

Jandarmii au descoperit, duminică seară, la Arena Naţională, materiale pirotehnice la suporteri prezenţi pentru a asista la meciul FCSB – Dinamo, din Superligă.

Materiale pirotehnice găsite de jandarmi la suporteri. Măsurile luate

Potrivit Jandarmeriei, pe timpul accesului în complexul sportiv, jandarmii au depistat un minor, cu vârsta de 16 ani, suporter al FCSB, care avea asupra sa cinci materiale pirotehnice.

De asemenea, la trei bărbaţi, suporteri ai FC Dinamo, s-au descoperit mai multe materiale pirotehnice.

Au fost întocmite actele de constatare în scopul înaintării către poliţiştii specializaţi din cadrul Poliţiei Capitalei, în vederea aplicării măsurilor legale care se impun, în conformitate cu prevederile legii privind regimul materiilor explozive, cu modificările şi completările ulterioare.

Până în prezent, majoritatea acestor fapte au fost sancţionate cu amenzi între 3000 şi 7500 de lei.

Trei suporteri dinamovişti, preluaţi de jandarmi după ce au pătruns pe teren

Jandarmeria Capitalei anunţă că trei suporteri dinamovişti care au pătruns pe suprafaţa de joc în prima repriză a meciului de pe Arena Naţională cu FCSB, din Superligă, au fost preluaţi de jandarmi.

Au fost aplicate trei sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 3.000 de lei.

De asemenea, au fost aplicate trei sancţiuni complementare privind interzicerea accesului la competiţiile sportive pe o perioadă de un an.

La meci asistă 30.157 de spectatori.

 

Afla mai multe despre: fcsb dinamojandarmeria fcsb dinamo 

viewscnt
Articole similare