Britanica Emma Răducanu a recunoscut, după ce s-a calificat în finala US Open, că nu s-a gândit că va ajunge atât de curând, la doar 18 ani, în ultimul act al unui turneu de Grand Slam.
“Nu îmi vine să cred. Este o nebunie. Nu m-am gândit niciodată că voi ajunge atât de curând într-o finală de Grand Slam. Mă bucur de perioada petrecută la New York şi asta se vede în tenisul meu. Nu simt presiunea de a câştiga. Am aşteptări legate de felul în care vreau să joc, dar nu am vreo presiune în ceea ce priveşte rezultatele”, a spus Răducanu
“Cred că am reuşit lucruri incredibile. Cuvântul care mă însoţeşte este ‘magic’, pentru că nu doar că am avut un parcurs bun, dar am şi jucat foarte bine. Mă simt bine, încerc să ofer ceva ce publicul poate aprecia. Sunt mulţumită pentru că, indiferent ce fac pe teren, fanii îmi arată afecţiune. Da, aş spune că este magic”, a afirmat Fernandez.
Emma Răducanu, 18 ani, locul 150 WTA, venită din calificări, şi sportiva canadiană şi Leylah Fernandez, 19 ani, locul 73 WTA, vor juca finala de simplu feminin la turneul de la US Open.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Britanica este prima jucătoare ajunsă în finala unui turneu major după ce a venit din calificări.
Va fi prima finală de turneu major între sportive atât de tinere, după cea din 1999 de la US Open, câştigată de Serena Williams în faţa Martinei Hingis. De asemenea, va fi prima finală majoră între jucătoare care nu sunt cap de serie.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: emma raducanu