Presa de casă a Realului a anunţat că gruparea blanco nu va mai conta din sezonul viitor pe Keylor Navas. Costaricanul a fost pus pe lista de transferuri, iar Courtois devine numărul 1.
Ziarele din Madrid adaugă însă că plecarea lui Keylor Navas a dat naştere primelor scântei între Zinedine Zidane şi Florentino Perez.
MARCA anunţă că tehnicianul francez vrea ca fiul său, Luca Zidane să devină al doilea portar al madrilenilor, în condiţiile în care oficialii blanco îl preferă pe Andreiy Lunin. Pentru ucrainian, Madridul a plătit 16 milioane de euro, iar goalkeeper-ul împrumutat la Leganes este considerat unul dintre cei mai promiţători tineri portari din lume.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Zidane are însă alte preferinţe. Actualmente al treilea portar al echipei blanco, fiul său, Luca Zidane este opţiunea antrenorului pentru postul de rezervă al lui Courtois: ”Zizou a acceptat să plece Navas cu această condiţie: Luca Zidane devine numărul 2” anunţă şi un jurnalist apropiat de gruparea merengue.
Florentino Perez nu vede însă cu ochi buni această decizie. În primul rând pentru că Lunin este o investiţie de mare viitor, dar şi pentru că antrenorii de la echipa secundă a clubului n-au fost deloc mulţumiţi de prestaţiile fiului lui Zidane. De altfel, Luca şi-a pierdut postul de titular la Real Madrid Castilla în urma unor gafe cum rar se văd pe un teren de fotbal.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: zinedine zidane, florentino perez