A 4-a etapă a primei ligi din Emiratele Arabe Unite a fost cu noroc pentru Florentin Matei. Românul a înscris primul gol pentru noua sa echipă. Al Ittihad Kalba a învins-o cu 3-1 pe Al Nasr.
Florentin Matei a ajuns în această vară în Emiratele Arabe Unite la Al Ittihad Kalba, prima experienţă în Golf pentru fostul fotbalist al FCSBului. Şi nu a durat mult până când mijlocaşul a reuşit să înscrie pentru formaţia sa. În runda a 4-a a campionatului, Al Ittihad a evoluat acasă împotriva celor de la Al Nasr, echipă la care evoluază francezul Cabaye, dar şi spaniolul Alvaro Negredo.
Matei a deshis scorul după doar 2 minute din meci, iar reuşita lui a deschis drumul spre victorie pentru gazde. Chiar dacă Negredo a egalat, Kalba s-a impus cu 3-1, după alte două goluri înscrise pe final de reprize.
Florentin Matei a fost titular şi a fost schimbat în minutul 63 al întâlnirii. În urma succesului, echipa sa a urcat pe locul cinci în clasament, la trei puncte de lider.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: matei, al ittihad kalba, emirate