You are here:

Primul interviu acordat de Răzvan Gavriloaia după ce a avut COVID-19

Primul interviu acordat de Răzvan Gavriloaia după ce a avut COVID-19

Handbal

Comentarii

Răzvan Gavriloaia, handbalist la Dinamo Bucureşti, a oferit primul interviu după ce s-a vindecat de coronavirus.

Handbalistul celor de la Dinamo Bucureşti a oferit primul interviu după vindecarea de coronavirus în exclusivitate pentru Telekom Sport.

"Am aflat că am COVID la un test de rutină. Eu, încă 5 colegi dar şi domnul profesor am aflat că suntem infectaţi. Sincer, eu nu am avut nimic pe tot parcursul acesti izolări, cu excepţia a două zile în care nu am avut miros. Din punctul meu de vedere nu cred ca ar trebui oprită competiţia. Organizarea este într-adevăr o problemă, comasând atâtea meciuri într-un timp foarte scurt şi în aceeaşi localitate, dar presupun că federaţia a apelat la acest sistem datorită impunerii acestui sistem de către alte autorităţi. La cum a evoulat situaţia pandemică de-a lungul ultimelor luni, cu siguranţă o parte din colegi va contacta virusul şi o mare majoritate a populaţiei. Mi-aş dori să donez plasmă, eu sunt şi donator de sânge." a spus Răzvan Gavriloaia.

În final, acesta a fost întrebat şi despre ce crede el cu privire la Simona Halep: "Sunt destui oameni care o sfătuiesc mult mai bine şi mai profesionist decât mine. Să iasă sănătoasă şi să ne reprezinte în continuare cu mândrie pentru că sunt convins că din punct de vedere medical nu va fi foarte afectată . E o fire puternică şi nu cred că sănătatea ei va fi şubrezită."

Posted by Andrei Badea

Afla mai multe despre: handbalfrh 

viewscnt
Articole similare