You are here:

Primul mare eşec al lui Edi Iordănescu la Legia. Polonezii au fost eliminaţi fără drept de apel din Europa League

Primul mare eşec al lui Edi Iordănescu la Legia. Polonezii au fost eliminaţi fără drept de apel din Europa League
Comentarii

Legia Varşovia a fost eliminată din Europa League, după o dublă cu AEK Larnaca (Cipru).

Legia nu a reuşit să producă miracolul şi părăseşte Europa League

După un halucinant 1-4 în tur, Legia a început ca din tun returul de la Varşovia, iar Nsame a deschis scorul în minutul 11. Polonezii şi-au dublat avantajul câteva minute mai târziu, prin Rajovic, iar trupa antrenată de Edi Iordănescu mai avea nevoie de un singur gol pentru a egala situaţia la general.

În startul reprizei secunde, sârbul Djordje Ivanovic a redus din diferenţă şi a făcut linişte pe Stadionul Wojska Polskiego. Până la final nu s-a mai marcat, iar AEK Larnaca merge în play-off-ul Europa League, acolo unde va întâlni Brann (Norvegia).

Legia îşi continuă parcursul european, însă în Conference League, acolo unde va da peste învingătoarea dintre Hibernian (Scoţia) şi Partizan Belgrad (Serbia).

În campionat, Legia este pe locul doi, cu şapte puncte, la trei lungimi în spatele liderului Wisla Plock, dar şi cu un meci mai puţin disputat.

Afla mai multe despre: edi iordănesculegia 

viewscnt
Articole similare