Bogdan Andone a anunţat în cadrul primei conferinţe de presă de la instalarea sa ca ”principal” pe banca celor de la FCSB care va fi principalul obiectiv al echipei.
Roş-albaştrii vor în Europa League
”Primul obiectiv este calificarea în grupele Europa League. Pe acest obiectiv trebuie să ne focusăm 100%. Asta trebuie să îndeplinim. Campionatul este lung, e mult de muncă acolo. Important este să ajungem în grupele Europa League.
O să încercăm să jucăm în 4-3-3, acesta este sistemul meu preferat, asta am jucat la toate echipele unde am antrenat eu. Vom vedea cum se vor comporta jucătorii. Eu am încredere mare că jucătorii vor înţelege acest sistem. Am discutat cu unii jucători şi cred că toţi se vor putea adapta asupra acestui sistem”, a spus Bogdan Andone la o conferinţă de presă.
Fotbaliştii pregătiţi de Bogdan Andone s-au reunit astăzi la Baza Sportivă FCSB, acolo unde se vor pregăti până la sfârşitul săptămânii.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În perioada 17-29 iunie se va derula cantonamentul de vară de la Braşov, unde delegaţia FCSB va fi cazată la Hotelul Lux Divina. Antrenamentele se vor desfăşura pe terenurile Forex şi Metrom, din localitate, orele acestora urmând să fie comunicate.
FCSB va disputa trei meciuri de pregătire în această perioadă, în compania echipelor CS Colţea 1920 Braşov, AS SR Braşov şi FC Viitorul.
Programul jocurilor este următorul:
22 iunie: FCSB - CS Colţea 1920 Braşov - 17:30
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
25 iunie: AS SR Braşov - FCSB - (ora neconfirmată) - Stadionul ”Silviu Ploeşteanu”
28 iunie: FCSB - FC Viitorul - 11:00.
Afla mai multe despre: bogdan andone, fcsb